Filme de groază despre care nu ai auzit niciodată dar la care poate ar trebui să te uiți

În timp ce creaturile mutante sau vampirii sunt mai puțin probabil să ne sperie, odată ce pelicula s-au terminat, filmele cu case bântuite sunt un subgen capabil să sădească groază pe termen lung.

Incertitudinea supranaturalului poate fi motiv suficient pentru a determina publicul să lase luminile aprinse după ce a vizionat un film bine realizat cu o casă bântuită, mai ales în cazul unora dintre ele, cel mai adesea subestimate.

Clasice precum The Shining sau Poltergeist au devenit mărci comerciale culturale. Mai mult, în ultimii ani, Blumhouse Productions a popularizat subgenul cu francize de succes precum The Conjuring, Paranormal Activity și Insidious.

Filmele prezentate de mine, în cele ce urmează, s-ar putea să nu fie la fel de cunoscute, dar îți garantez că sunt foarte capabile să sperie publicul suficient de mult încât să merite vizionarea sau, în funcție de caz, revizionarea lor.

De ce este bine să înconjori casa cu lumânarea aprinsă când te întorci de la biserică. Tradiția mai puțin știută

Numele neobișnuit ales de Babasha pentru fiul său. Artistul a devenit tătic în Săptămâna Mare

Printre primele filme cu case bântuite se numără, fără echivoc, cele ale lui Georges Méliès. Aici putem aminti de Casa Diavolului (1896) și Castelul Bântuit (1897), două dintre acele pelicule care au rămas bine întipărite în istoria timpurie a cinematografiei. Acestea au oferit oportunități de a experimenta efectele vizuale – firește, ținând cont de limitările tehnologiei de atunci.

Primele filme cu sonor, despre case bântuite, au fost considerate a fi mai mult comice decât înfricoșătoare, dar acest lucru s-a schimbat în anii ’40, odată cu evoluția tehnologiei.

Fie că este vorba de uși și sertare care se deschid singure, despre apariții stranii în toiul nopții sau despre posedarea oamenilor și a obiectelor, aceste filme au trasat calea spre ceea ce urmărim astăzi, în cinematografe.

Așadar, hai să vedem câteva dintre producțiile despre care se prea poate să fi uitat, însă care, în mod evident, merită o șansă.

Stir of Echoes (1999)

Adaptat după romanul lui Richard Matheson, din 1958, Stir of Echoes spune povestea lui Tom Witzky (Kevin Bacon), un bărbat din clasa muncitoare care nu crede, și pace, în spirite. Dintr-o întâmplare, acestuia i se deblochează capacitatea de a vedea fantome, după ce e hipnotizat de cumnata sa (Illeana Douglas).

La vremea respectivă, filmul a fost lăudat de critici, dar succesul i-a fost umbrit de asemănările aproape izbitoare cu The Sixth Sense, care tocmai fusese lansat cu o lună înainte. Cu câteva secvențe cu adevărat terifiante, regizate de David Koepp, și o interpretare absolut senzațională, executată de Kevin Bacon, Stir of Echoes este, fără niciun dubiu, o adevărată bijuterie.

Thirteen Ghosts (2001)

Atunci când vânătorul de fantome Cyrus Kriticos (F. Murray Abraham) este ucis, casa lui este lăsată moștenire nepotului său îndepărtat, Arthur Kriticos (Tony Shalhoub) și copiilor săi. Familia rămâne captivă în casă și își dă seama că aceasta este o adevărată închisoare pentru 13 spirite, posibil foarte periculoase.

Treisprezece fantome este un remake al unui film mai vechi, din 1960. În timp ce criticii au dat de pământ cu acest film, el s-a transformat într-un adevărat cult, de-a lungul anilor.

Se pare că Hollywood-ul a exagerat cu refacerea unor clasice horror, în acea perioadă, iar Thirteen Ghosts a fost departe de a fi perfect. Totuși, filmul merită o șansă. Iar dacă nu-i pentru tine, poți încerca oricând originalul.

The Orphanage (2007)

The Orphanage este un film spaniol gothic despre o casă bântuită, produs cu ajutorul lui Guillermo del Toro, și care servește drept debut regizoral pentru J.A. Bayona.

Povestea are în centru ei o femeie pe nume Laura (Belén Rueda) care cumpără o proprietate în care a funcționat anterior orfelinatul în care a crescut, cu intenția de a-l transforma într-un cămin pentru copiii cu dizabilități. La sosirea în moșia dărăpănată, fiul Laurei (Roger Príncep) dispare fără urmă după ce acesta susținuse că se împrietenise cu un copil fantomă.

The Orphanage beneficiază de o narațiune care stă în picioare, plină de răsturnări de situație care fac suspansul să fie și mai pronunțat. În timp ce unele filme cu case bântuite folosesc pur și simplu povestea pentru a pune personajele în situații înfricoșătoare, aparițiile din The Orphanage lucrează în serviciul unei narațiuni convingătoare.

The Haunting in Connecticut (2009)

Imediat ce familia Campbell se mută într-o casă nouă ce servise anterior pe post de morgă, membrii acesteia se trezesc frecventați de spirite care bântuie casa. Incapabili să se mute, din pricina constrângerilor financiare cauzate de costurile enorme pentru tratarea fiului de cancer, părinții Sara (Virginia Madsen) și Peter (Martin Donovan) iau măsuri pentru a scăpa de prezența supranaturală răuvoitoare.

Exact ca în cazul seriei The Conjuring, poveste se bazează pe un caz investigat de Ed și Lorraine Warren. Înspirată, de asemenea, de crizei financiară globală, din 2008, narațiunea din The Haunting in Connecticut a preluat paralele din lumea reală, mizând pe incapacitatea oamenilor de a-și păstra locuințele sau de a se muta în unele mai bune.

Dark Water (2002)

Yoshimi Matsubara (Hitomi Kuroki) se mută într-un apartament nou, împreună cu fiica ei de 6 ani, în timp ce trece printr-un divorț, doar pentru a descoperi că respectivul apartament este bântuit.

Deși Dark Water nu a fost la fel de popular ca Ringu sau Ju-On: The Grudge, pelicula este, în mod evident, unul dintre cele mai inteligente filme de groază.

Filmul împletește într-una singură noțiunile de pierdere și sacrificiu matern, într-o narațiune clasică de tipul „casă bântuită”. Ce-i adevărat, alte filme de groază japoneze pot avea secvențe mai înfricoșătoare, dar puține sunt capabile să egaleze impactul emoțional al acestuia, ceea ce este mult mai important, dacă ești un împătimit al „substratului”.

Crimson Peak (2015)

Acțiunea din Crimson Peak are loc în Anglia epocii victoriene și spune povestea unei moștenitoare din America, extrem de bogată. Edith Cushing (Mia Wasikowska) își dorește, în paralel, să devină o scriitoare de succes. Ea se mută în Anglia după căsătoria ei cu Sir Thomas Sharpe (Tom Hiddleston), un baron englez. După moartea misterioasă a tatălui ei, Edith se mută în conacul părăsit al lui Sharpe, împreună cu sora lui, Lucille Sharpe (Jessica Chastain). Imediat, femeia e bântuită de apariții stranii, dar și de coșmaruri.

Punând un accent puternic pe atmosferă și designul producției, regizorul Guillermo del Toro pare să fi readus narațiunea la clasicul original. Deși criticii au lăudat aceste elemente, povestea nu a reușit inițial să se conecteze cu publicul mainstream.

The Uninvited (1944)

Aflați într-o vacanță la malul mării, Roderick (Ray Milland) și Pamela Fitzgerald (Ruth Hussey) decid să cumpere o casă veche și părăsită, aflată pe plajă, doar pentru a descoperi că este bântuită. Frații investighează posibila sursă a fantomei, în speranța că vor reuși să o alunge de acolo, pentru ca ei să se poată bucura de casă.

Deși a fost vândut ca fiind o poveste de dragoste în toată regula, presărată cu un pic de mister, The Uninvited a fost primul film care a luat în serios narațiunea specifică, ce implică casele bântuite.

Înainte de acest film, casele bântuite obișnuiau să fie portretizate în mod comic sau totalmente nerealist. Chiar dacă este puțin probabil să înspăimânte publicul modern, această reprezentare timpurie a spiritelor are încă farmecul ei nostalgic.

The Fall of the House of the Usher (1928)

Bazat pe nuvela gothică a lui Edgar Allan Poe, din 1839, The Fall of the House of Usher îl are în centrul poveștii pe Roderick Usher (Jean Debucourt) în timp ce este bântuit de soția decedată pe care a omorât-o anterior.

Există multe adaptări ale operei lui Poe, însă cea lui Jean Epstein, din 1928, are ceva special – și anume o atmosferă aparte. Accentul este pus pe imagini, mai degrabă decât pe narațiune, captând spiritul pe care, cel mai probabil, l-a intenționat până și scriitorul. Scenariul a fost scris în colaborare cu legendarul regizor suprarealist Luis Buñuel.