31 mai 2022 | 10:01

Faci facultate și îți crește salariul, mult: cine va fi scutit de plata impozitului pe salariu, pentru cât timp

ACTUALITATE
Faci facultate și îți crește salariul, mult: cine va fi scutit de plata impozitului pe salariu, pentru cât timp

România se află pe ultimul loc în Europa din prisma numărului de persoane care au absolvit o facultate. Din acest motiv, autoritățile române caută să introducă o serie de mecanisme prin care să încurajeze îmbrățișarea învățământului superior.

La câteva zile după ce au detaliat sistemul de creditare pentru finanțarea costurilor cu învățământul superior în România, StudentInvest, guvernanții au explicat un nou mecanism pentru încurajarea promovării programului de licență. Conform datelor dintr-un proiect de Ordonanță de Urgență inițiat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, absolvenții de facultate cu licență, care au accesat și programul StudentInvest, vor beneficia timp de doi ani de o scutire a impozitului pe venit aplicat salariului.

Cine mai scapă de impozite la stat în România, în ce condiții

Conform datelor din noul proiect, tinerii vor care vor accesa creditul de maximum 50.000 de lei din cadrul StudentInvest și care se vor angaja în primele patru luni de la absolvirea studiilor de licență, vor fi scutiți de plata impozitului pe salariu de 10%. Singura condiție este ca acest cuantum să nu depășească 500 lei/lună.

Scutirea se aplică pentru o perioadă de doi ani, fără să se menționeze explicit dacă, în tot acest timp, salariatul trebuie să rămână la același angajator. Ca un detaliu important, cei care sunt angajați la momentul obținerii licenței, vor avea partea de scutire din prima lună de după promovarea examenului.

Pentru ca angajatul să se bucure de aceste beneficii financiare, angajatorul este nevoit, în fiecare lună, să după la Agenția Națională de Administrare Fiscală documentația necesară. Din păcate, alte detalii rămân sub semnul întrebării când vine vorba de această inițiativă, până la promulgarea efectivă.

În ceea ce privește StudentInvest, după oficializare, acesta va permite tinerilor cu vârste între 18 și 31 de ani, care sunt studenți la facultăți autorizate de Ministerul Educației, să poate accesa un împrumut de maximum 50.000 de lei pentru achiziția de calculatoare, laptopuri, plata taxelor de studii sau chiar a chiriei. Creditul ar urma să fie garantat în proporție de 80% de către statul român.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele