Elena Udrea, mesaj din închisoare. Ce a transmis fostul ministru: „Sunt arestată ilegal”

Elena Udrea, mesaj din închisoare. Ce a transmis fostul ministru: „Sunt arestată ilegal”

La o zi după ce s-a întâlnit cu Elena Udrea în arestul din Bulgaria, iubitul ei, Adrian Alexandrov, a postat un mesaj pe pagina de Facebook în numele fostului ministru al Dezvoltării și Turismului. Astfel, Udrea le-a mulțumit celor care o sprijină în aceste momente și a precizat că sentința primită reprezintă o încălcare a deciziilor Curții Constituționale și a Curții Europene de Justiție.

Elena Udrea a transmis un mesaj din închisoare

În mesajul transmis prin intermediul iubitului său, Adrian Alexandrov, Elena Udrea susține că este arestată ilegal, „cu încălcarea Constituției și a deciziei CJUE”.

„După vizita mea de ieri in Bulgaria, Elena dorește sa va transmită gândurile ei:

Vă mulțumesc tuturor celor care ați înțeles ca sunt arestata ilegal, cu încălcarea Constituției României și a Deciziei CJUE, deopotriva! Vă mulțumesc tuturor celor care mă susțineți direct sau indirect, prin opiniile pe care le exprimați în mod public. Este nu doar cauza mea, ci și cauza apărării Constituției”, a explicat Elena Udrea.

Ce speranțe are fostul ministru

Potrivit fostului ministru Elena Udrea, procesele în care este implicată reprezintă o luptă pentru apărarea prevederilor constituționale. Fosta politiciană speră că problemele ei se vor rezolva în curând.

„Implicarea voastră îmi dă putere să trec peste acest greu moment și îmi dă speranță că nedreptatea și nelegalitatea la care sunt supusă vor lua sfârșit în curând”, a afirmat aceasta.

Iubita lui Adrian Alexandrov mulțumește celor care se roagă pentru ea

În același mesaj, Udrea a vorbit și despre fiica ei, făcând trimitere la arestul de trei luni din Costa Rica, la nici două săptămâni de la nașterea micuței. Fostul ministru consideră că se află într-o situație similară acum.

„Le mulțumesc tuturor celor care se roagă pentru mine și fetița mea, un copil care trece prin drama de a fi lăsată fără mama pentru a doua oară! Pe când avea doar 12 zile, m-au luat de lângă ea timp de 3 luni… când avea cea mai mare nevoie de mine și care acum înțelege că mama ei nu mai este acasă, deși i-am promis că vom fi de Paște împreună!

Vă întorc gândurile bune și mă rog la rândul meu, ca nicio mamă să nu treacă prin momentele grele prin care trec în acest moment!”, a fost mesajul Elenei Udrea transmis prin partenerul ei, Adrian Alexandrov.

Fosta politiciană a fost arestată în Bulgaria

Udrea se află în arest în Blagoevgrad (Bulgaria), unde a fost reținută când încerca să fugă în Grecia, în ziua în care Curtea Supremă a decis că trebuie să execute pedeapsa de șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Aceasta a fost depistată pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la începutul lunii aprilie, la câteva ore după ce fusese dată în urmărire generală.

Citește și: