Donald Trump a luat peste picior războiul din Ucraina: „Noi stăm pe spate și ne uităm“

Donald Trump a luat peste picior războiul din Ucraina: „Noi stăm pe spate și ne uităm“

Fostul președinte american, Donald Trump, face o nouă declarație halucinantă în contextul războiului din Ucraina: „Să punem steagul chinez pe luptători și să bombardăm Rusia până o ia naiba“. Ne aflăm deja în cea de-a douăsprezecea zi de război, iar Trump își găsește timp să glumească. Afirmațiile controversate au fost făcute într-un discurs de 84 de minute, iar cele spuse te vor șoca.

Donald Trump a luat peste picior războiul din Ucraina

Fostul președinte american, Donald Trump, ia peste picior conflictul sângeros din Ucraina. La o întâlnire cu donatorii Partidului Republican, acesta a găsit potrivit să glumească pe tema războiului care face mii de victime.

Într-un discurs susținut în fața unor donatori importanţi ai formaţiunii sale politice, fostul președinte a propus, evident în bătaie de joc, ca Statele Unite să „pună steagul Chinei“ pe avioane de luptă americane F-22 cu care să bombardeze apoi Rusia „până o ia mama naibii“, astfel încât să declanșeze un război între Beijing și Moscova.

„Iar apoi să spunem «China a făcut-o!». Apoi ei (ruşii şi chinezii – n.r.) încep să se lupte între ei, iar noi stăm şi privim“, a declarat Trump, potrivit Wire Service Canada.

Propunerea acestuia a stârnit râsete. Afirmațiile controversate au fost făcute într-un discurs de aproape o oră și jumătate (84 de minute), ținut la un eveniment organizat de republicani în New Orleans.

Citește și: LIVE Război în Ucraina. Ziua a 12-a. Rusia va deschide coridoare umanitare în mai multe orașe. Zelenski îl avertizează pe Putin

„Noi stăm pe spate și ne uităm“

În discursul său de sâmbătă, Donald Trump l-a lăudat pe liderul nord-coreean Kim Jong Un, pe care l-a descris drept un „bărbat cu adevărat dur“.

Acesta nu s-a putut abiține și l-a criticat, din nou, pe actualul președinte american, Joe Biden, reluând mantra fraudei electorale pusă la cale de Partidul Democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, din 2021.

Chiar înainte de a declara război Ucrainei, Donald Trump l-a lăudat și pe liderul rus, Vladimir Putin, calificând drept „genială“ decizia acestuia de a recunoaşte independenţa celor două provincii separatiste din Donbas, estul Ucrainei.

În cea de-a patra zi de război Rusia-Ucraina, fostul președinte american a avut un alt derapaj halucinant, spunând că „problema nu este că Putin este inteligent, pentru că, desigur, este inteligent. Adevărata problemă este că liderii noştri sunt atât de proşti“.

Trump: Putin n-ar fi invadat niciodată Ucraina dacă aș fi rămas președinte

Tot sâmbătă, Trump a mai susținut că Putin nu ar fi invadat niciodată Ucraina dacă el ar fi rămas președintele Satelor Unite.

„Eu îl cunoşteam foarte bine pe Putin. El nu ar fi făcut-o. El nu ar fi făcut-o niciodată“, a insistat fostul președinte.

Potrivit acestuia, China va invada, de asemenea, Taiwanul mai repede decât se crede, „din cauză că pot să vadă și ei (chinezii – n.r.) cât de prost sunt conduse Statele Unite“.

„(Chinezii) văd că liderii noștri sunt incompetenți și, bineînțeles, că o vor face – ăsta e momentul lor“, a declarat Trump, într-un interviu pentru Fox Business.