Domeniul în care se câștigă și 40.000 de lei lunar, dar unde românilor li se spune să nu intre. Iată explicațiile

Domeniul în care se câștigă și 40.000 de lei lunar, dar unde românilor li se spune să nu intre. Iată explicațiile

Există un domeniu de activitate în România unde salariile pot ajunge și la 40.000 de lei lunar, în funcții de răspundere, însă unde oamenilor nu li se mai recomandă să se angajeze, decât în anumite condiții. Vom explica în cele ce urmează despre ce este vorba și care e explicația pentru această recomandare aparent bizară.

Pentru început, trebuie notat faptul că domeniul în cauză este cel bancar. Desigur că nu toate salariile din banking sunt de ordinul zecilor de mii lunar, însă atunci când vorbim despre funcții înalte, remunerația poate atinge această sumă.

Care sunt salariile, mai exact

Conform unei analize recent realizate de cei de la eJobs, majoritatea angajaților din banking-ul românesc au salarii de cel mult 4.000 de lei net. Mai exact, vorbim despre o medie de 3.800 de lei, în mână, lunar.

Analiștii subliniază că se remarcă diferențe salariale majore între pozițiile de top management și de birouri și cele din sucursale, unde activează majoritatea angajaților, acest lucru contribuind la o medie salarială scăzută la nivel de industrie.

Vorbim, astfel, de o medie aliniată cu salariul mediu net pe economie, care, în februarie 2022, era puțin peste 3.800 de lei pe lună. Acest lucru plasează Bankingul pe același nivel cu Imobiliare și eCommerce, dar la distanță considerabilă de fruntea clasamentului, dominată de IT, unde media salarială depășește 5.000 de lei.

„Dacă ne uităm la distribuția salarială, doar 3,3% dintre angajații din domeniu câștigă peste 2.000 de euro pe lună, în timp ce 3 din 5 angajați din acest sector primesc la final de lună sub 4.000 de lei net. Acest lucru se explică și prin faptul că oferta de specialiști depășește cu mult cererea, căci numărul de joburi nou create în domeniu nu reușește să țină pasul cu numărul anual foarte mare de absolvenți de studii economice”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România, liderul pieței de recrutare din România.

Ei bine, salariul unui director general poate ajunge la 40.000 de lei, în timp ce un arhitect IT are și el o remunerație mai mult decât frumoasă, respectiv 25.000 lei. Tot 25.000 lei primește și un programator Java, în timp ce un director financiar câștigă 21.000 de lei, iar un analist financiar pleacă acasă, la final de lună, cu nu mai puțin de 20.000 de lei.

Prin urmare, dacă pătrunzi în acest domeniu și avansezi ierarhic, poți câștiga extrem de bine, dar care sunt șansele? Din păcate, din ce în ce mai mici.

Sistemul bancar de la noi din țară a cunoscut în ultimii ani o evoluție spectaculoasă. Vorbim despre momentele în care băncile intrau pe piață și acaparau fiecare colțișor de stradă. Atunci, se făceau angajări masive, iar universitățile de profil nu puteau da pieței muncii câtă nevoie de personal era în sistem. Acum lucrurile stau diferit și vor sta din ce în ce mai diferit. Nu o spunem noi, ci specialiști din domeniu, care recomandă tinerilor să nu își mai facă mari speranțe cu privire la joburile în bancă, deoarece acestea au intrat într-o nouă eră. Cea a digitalizării.

Desigur că permanent va fi nevoie de personal uman, însă sistemul nu va mai avea atât de multă nevoie ca acum 10 ani, de exemplu. În acest moment, tot mai multe bănci apasă pedala de accelerație a digitalizării și implementează sisteme și programe ce suplinesc cu brio munca unui angajat propriu-zis. Totuși, cineva va avea mereu șanse mari de a prinde un job și chiar unul foarte bine plătit în banking. Este vorba despre specialișii IT. Fără ei, băncile nu ar putea implementa cele mai noi tehnologii, deci, pe această zonă, va fi o necesitate din ce în ce mai pronunțată de angajați.

De ce nu mai e o idee bună un job în acest domeniu

„Dacă ne uităm pe site-urile băncilor, o să observăm că sunt anumite meserii pentru care băncile ar plăti foarte bine, se dau și premii pentru cei care ar putea să aducă un IT-ist foarte bine pregătit, un IT-ist care să aibă cunoștințe în informatică la nivelul care se cere în acest moment pentru dezvoltarea operațiunilor bancare în era digitalizarii.

Sigur, dacă suntem în categoria oamenilor care suntem foarte bine pregătiți și din punct de vedere IT, și când zic IT mă gândesc și la cunoștințele elementare, atunci sigur că e bine să ne gândim la o carieră bancară, activitatea bancară fiind foarte frumoasă – o spun după aproape 50 de ani de lucru în această activitate. (…)

A trecut perioada în care în bănci te angajai relativ ușor pentru că era nevoie de cât mai multe sucursale, ghișee și așa mai departe, deci de cât mai mulți oameni.

Acum este nevoie de mai puțini oameni, iar aceia trebuie să fie foarte bine pregătiți și din punct de vedere economic, și din punct de vedere tehnic – nu neapărat să fii IT-ist, dar să poți înțelege un proiect care este pe masă și banca dorește să-l implementeze.

Partea economică se îmbină cu partea tehnică mult mai mult decât se îmbină înainte”, a afirmat Radu Ghețea, președintele de onoare al Asociației Române a Băncilor (ARB) și președinte al Consiliului de Administrație al Libra Internet.

„În sistemul bancar lucrurile se schimbă, digitalizarea este cea care a eliminat și va elimina în continuare foarte multe meserii sau va reduce numărul celor care lucrează în ghișeu, celor care manevrează numerar”, afirmă expertul.

„Îmi aduc aminte că acum vreo 15 ani, când m-am dus la CEC, era Casa de Economii și Consemnațiuni pe vremea aceea, erau cam 2.600-2.700 de casieri. Și în tot sistemul bancar erau mii, mii de casieri. Mai sunt și acum, dar nu la acest număr, pentru că operațiunile fără numerar, și mă refer aici la carduri și operațiunile de comerț electronic și plățile electronice, sunt din ce în ce mai multe.

Văd că prind din ce în ce mai mult și operațiunile de plăti instant, aceste operațiuni devin din ce în ce mai ieftine, iar băncile încurajează că la nivelul clienților să se practice cât mai mult operațiunile fără numerar, și atunci e normal că activitățile de genul casierie dispar sau devin din ce în ce mai rare.

Este o schimbare destul de importantă care se produce în sistemul bancar și de aceea eu spun că este bine să analizăm cu atenție – oare suntem pregătiți să intrăm în sistemul bancar?”, a mai spus acesta.