27 iun. 2022 | 10:57

Dezastrul facturilor la energie, nu doar în România: prețul gazelor ar putea crește și de trei ori

ACTUALITATE
Dezastrul facturilor la energie, nu doar în România: prețul gazelor ar putea crește și de trei ori

De aproximativ un an, românii se confruntă cu scumpiri accelerate la energie și carburant. Cu toate acestea, față de multe alte țări din Europa, ne aflăm totuși într-o situație privilegiată. În funcție de dependența de gazul rusesc, urmează scumpiri chiar și de trei ori la gaze naturale în anumite teritorii.

Săptămâna trecută, Rusia a redus livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 cu până la 40%. Cea mai afectată de această decizie, motivată prin ”defecțiuni tehnice”, este Germania. Dacă previziunile se adeveresc, consumatorii germani riscă să se confrunte cu o triplare a prețurilor la gaze în următoarele luni, ca o consecință directă a presiunilor pe partea de livrări dintre Moscova. Aceasta este opinia unui înalt oficial neamț din domeniul energiei.

Facturi la gaze de până la trei ori mai mari, în Germania

În timp ce Berlinul refuză să accepte ca veridic argumentul de la Moscova pentru reducerea livrărilor de gaze prin Nord Stream 1, germanii se pregătesc pentru ce este mai rău. Nu de alta, dar fluctuațiile din ultima săptămână au fost suficiente pentru o creștere de patru până la șase ori a prețurilor pieței, conform datelor furnizate de Klaus Muller, șeful agenției federale de distribuție a Germaniei.

Este puţin probabil ca astfel de „salturi enorme de preţ” să fie transferate în întregime consumatorilor, a spus Müller, dar cetăţenii germani trebuie să se pregătească pentru creşterea dramatică a costurilor. „Este posibilă o dublare sau o triplare”, a declarat el pentru postul public ARD. Încercând să găsească un argument pentru scumpirile întâmpinate la această oră de germani, oficialul a explicat că, cel puțin momentan, acestea reprezintă o consecință a scumpirilor de pe piața gazelor din toamna anului trecut.

Avertismentul vine în contextul în care ministerul german al Economiei a dezvăluit, în urmă cu câteva zile, a doua fază din trei referitoare la planul de urgență energetică al Germaniei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele