Despre parenting, în 2022: cum ia naștere o generație de mici monștri

Despre parenting, în 2022: cum ia naștere o generație de mici monștri

Regulile de parenting în vremurile noastre se diferențiază radical față de metodele care se aplicau atunci când noi eram copii. De la o generație la alta, discrepanța este tot mai mare, iar acest lucru nu înseamnă neapărat că ne îndreptăm în direcția bună.

Persoanele care reprezintă astăzi tânăra generație de părinți, respectiv cei născuți în anii 1980-1990, au crescut după cu totul și cu totul alte reguli, au respectat alte valori și au fost supuși altor metode educaționale decât ar trebui, teoretic, să procedeze ei cu micuții lor.

Nu e un secret pentru nimeni faptul că în urmă cu 10 sau 15 ani o „palmă la fund” era chiar recomandată, în timp ce mulți părinți se ghidau după principiul „bătaia e ruptă din Rai”. Ei bine, corecțiile fizice în anul 2022 sunt văzute ca fiind cel mai abominabil lucru și este drept faptul că un copil nu se educă prin bătaie, la fel cum violența fizică verbală sau abuzul de orice natură ar trebui să reprezinte elemente străine față de orice familie care își dorește să crească un copil sănătos și stabil emoțional, cu potențial de dezvoltare psihică armonioasă.

Ei bine, dacă asupra bătăii suntem cu toții de acord că nu e o idee bună și o practică de dorit, părerile se împart atunci când vine vorba despre a acorda permisiuni unui copil.

Foarte mulți părinți, adepți ai parenting-ului modern, sunt convinși de faptul că niciodată nu ar trebui să-i spună „Nu” unui copil. Alții, din contră, consideră că un copil nu ar trebui să aibă voie să facă absolut orice îi trece prin minte și nici să i se facă absolut orice favoare sau să i se îndeplinească orice moft are, fiindcă altfel vom crește niște „răsfățați”.

Care să fie, totuși, adevărul? Ar trebui să le spunem copiilor „nu”?

În general, din pcate, termenul „disciplină” are adesea o conotație negativă, pur punitivă. Cu toate acestea, „disciplina” este de fapt definită ca „antrenament care corectează, modelează sau perfecționează facultățile mentale sau caracterul moral” (Merriam-Webster, 2019).

Însă, una este bătaia, cu totul altceva e permisivitatea excesivă, exact cum subliniam mai sus. Referitor la cel din urmă aspect, un cunoscut psihiatru suedez, specializat în problemele psihiatrice la copii, afirmă că părinții permisivi riscă să dea naștere unei generații de monștri.

Este vorba despre specialistul David Eberhard, tată la rândul său a nu mai puțin de șase copii. Conform acestuia, un părinte care-și crește copilul într-un stil prea libertin, adică fără aceste limite impuse de simplul „nu”, riscă să dea naștere unei persoane fără empatie socială, fără norme și care se va confrunta cu eșecul în viață, după o copilărie în care a fost mult prea răsfățată.

Psihologul subliniază faptul că părinții trebuie să facă diferența dintre bătaie și a interzice ceva copilului. Nu reprezintă unul și același lucru, susține expertul, care le transmite părinților că dacă impun limite copiilor nu e ca și cum îi agresează fizic prin bătaie. Acesta mai subliniază faptul că micuții trebuie să știe ce înseamnă limitele și nu trebuie să li se facă mereu pe plac, să li se dea mereu dreptate, să li se permită orice, fiindcă vor pleca în viață de pe un palier complet greșit, eronat, ce nu are absolut nicio legătură cu realitatea pe care o va experimenta curând și pentru care nu va fi pregătit sub nicio formă.

Copilul trebuie să știe ce înseamnă refuzul și opoziția mai crede specialistul. De asemenea, copiii trebuie să cunoască, încă din primii ani ai conștientizării, ce este o autoritate, autoritatea parentală. Doar așa, spun psihologii, ca adulți, vor reuși să respecte și celelalte autorități, cum ar fi cea a organelor legii, a statului, dar și valorile celorlalți oameni sau sociale.

Psihologul nu vede deloc cu ochi buni ceea ce se întâmplă în societate, în zilele noastre. Conform spuselor acestuia, trăim într-o eră a copiilor needucați și fără limite, în care părinții sunt pasivi.

Mai mult decât atât, părinții care totuși intervin și adoptă o atitudine critică față de copiii lor, atunci când aceștia chiar greșesc, ajung să se simtă vinovați și frustrați de felul cum au acționat și le pare rău pentru așa-zisa ceartă de care consideră că ei se fac responsabili, nu acțiunile greșite ale celui mic, așa cum ar fi normal.

În noua sa carte, „Copiii la putere”, specialistul vorbește despre formele așa-zis moderne de educație, în care părinții renunță la constrângeri, dar și la pedepse, considerând că o astfel de atitudine este complet iresponsabilă din partea adulților.

Conform specialistului, acest model de educație arată deja cât este de ineficient, iar psihologul aduce, drept argument, ceea ce vedem că se întâmplă cu tânăra generație. Nici măcar n-ai nevoie de studii ale oamenilor de știință pentru a constata degradarea din societatea tânără. La un simplu buletin de știri auzim suficiente întâmplări care ne lasă un gust amar cu privire la nivelul de educație pe care îl au mulți (nu toți, evident), dintre copiii sau tinerii din ziua de astăzi. Dar nu ei sunt de vină, spun specialiștii, ci ei sunt doar rezultatul unor metode greșite de educație, fie greșit aplicate, fie greșit înțelese.

De asemenea, pot fi și rezultatul unei neglijențe, unui abandon emoțional, unei lipse de susțineri din partea părinților sau chiar lipsa lor și fizică din viața copilului, în perioada critică de dezvoltare, respectiv până la adolescență inclusiv.

Cum ar trebui să se comporte părinții, concret

În general, majoritatea psihologilor sunt de părere că părinții pot contribui decisiv la creșterea sănătoasă și armonioasă a copilului lor, aplicând următoarele comportamente:

-Sprijinirea explorării și a implicării în luarea deciziilor
-Acordați atenție și răspundeți nevoilor copilului
-Utilizarea unei comunicări eficiente
-Acordarea atenției asupra expresiei și controlului emoțional al copilului
-Recompensarea și încurajarea comportamentelor pozitive
-Furnizarea de reguli și așteptări clare
-Aplicarea de consecințe consistente asupra comportamentelor
-Asigurarea unei supravegheri și monitorizări adecvate
-Acționând ca un model pozitiv
-A face din experiențele de familie pozitive o prioritate.

Acestea fiind spuse, dacă urmăm sfaturile psihologului nostru, părinții ar trebui să-și asume cu adevărat rolul de părinte și să excludă ideea de a fi „cel mai bun prieten”, pentru că, deși sună idilic, așa ceva nu există și mai devreme sau mai târziu se va vedea acest lucru. Nu putem face schimb de roluri. Părinții sunt părinți, iar această autoritate trebuie să rămână în ochii copiilor, pentru că altfel ei vor fi derutați și lipsiți de limite, de autocenzură. de capacitatea de a-și asuma consecințele faptelor lor, de a respecta legea, valorile, principiile, de a se adapta realității care, din păcate, nu e, de cele mai multe ori, deloc prietenoasă cu niciunul dintre noi. Din contră!