Cum măsori inconștiența dezvoltatorilor în bula imobiliară din România: te uiți la achizițiile de terenuri

Cum măsori inconștiența dezvoltatorilor în bula imobiliară din România: te uiți la achizițiile de terenuri

Foarte mulți români se află în imposibilitatea de a-și plăti ratele la creditele ipotecare, iar situația nu va face decât să se acutizeze în următoarele luni, având în vedere creșterea IRCC din octombrie. Cu toate acestea, dezvoltatorii preferă să ignore orice discuție despre bula imobiliară din România.

Conform analizei realizate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, doar în București, dezvoltatorii au cumpărat în pandemie terenuri pentru 30.000 de locuințe. Din 2020 și până la jumătatea acestui an, nu mai puțin de 720 de milioane de euro au fost cheltuiți pe acest subiect. Partea de inconștiență la care am făcut referință în titlu vine din faptul că valoarea este aproape dublă comparativ cu aceeași perioadă anterioară, cele cinci semestre din S2 2017 până la finalul lui 2019.

La ce se folosesc terenurile de zeci de milioane de euro

Pe terenurile cumpărate în București cu 720 de milioane de dolari, în cea mai mare parte, se vor face imobile, iar dominante sunt cele de pe segmentul rezidențial. În teorie, se poate ajunge la 30.000 de locuințe noi. Punctual, cea mai mare tranzacție este în valoare de peste 25 de milioane de euro, prin care Edificia Star Construct – deținută de familia primarului Robert Negoiță a cumpărat 25 de hectare de la Chimopar.

Pe zona de industrial, în aceeași perioadă, s-au făcut tranzacții pe o suprafață totală de peste 1,2 milioane de metri pătrați, terenuri ce pot fi folosite pentru dezvoltare a mai mult de 500.000 de metri pătrați de spații industriale. VGP a cumpărat 24 de hectare în apropierea de autostrada A2, iar WDP a cumpărat un teren de 65.000 de mp în Popești Leordeni. Rețelele de retail, în majoritate cele germane, respectiv Kaufland, Lidl, Rewe (Penny), au continuat și ele să cumpere terenuri, în dorința de a-și extinde dominația pe piața din România.

Cererea de terenuri în București rămâne ridicată în ciuda dificultăților în aprobarea noilor proiecte din cauza problemelor birocratice și pe fondul scumpirii prețurilor materialelor de construcții și a inflației ridicate. În continuare Bucureștiul oferă oportunități de investiții pe piața terenurilor, inclusiv foste platforme industriale, aflate în zone mai puțin vizate de dezvoltări noi, fapt care ar putea reprezenta un avantaj competitiv pentru cei care vor paria pe acestea. Terenurile destinate investițiilor rezidențiale vor rămâne cele mai căutate în viitor, dar în contextul problemelor economice, geopolitice și inflaționiste, dezvoltatorii vor trebui să găsească soluții alternative pentru finanțarea clientilor care vor să achiziționeze locuințe în proiectele dezvoltate de ei”, spune Alexandru Mitrache, Head of Transactions – Land & Investment, Cushman & Wakefield Echinox.