Cum îți pregătești mașina pentru iarnă, în România: așa scapi de stres cu autoturismul în sezonul rece

Cum îți pregătești mașina pentru iarnă, în România: așa scapi de stres cu autoturismul în sezonul rece

Sezonul rece a început în România și toți șoferii trebuie să fie pregătiți pentru a avea cât mai puține probleme în lunile de iarnă ce urmează.

Împreună cu expertul auto Matas Buzelis de la carVertical am pregătit o listă de sfaturi utile pentru a te ajuta să treci iarna în siguranță și să eviți problemele de pe șosea.

Protejează caroseria de rugină

Producătorii de mașini caută constant modalități de a îmbunătăți eficiența motorului, plus confortul și siguranța pasagerilor. Cu toate acestea, nu toți investesc într-o protecție bună împotriva coroziunii, lucru care ar putea deveni o problemă gravă după doar câteva ierni.

Proprietarii de vehicule care doresc să-și protejeze mașinile de rugină pot lua relativ ușor măsuri de protecție. De exemplu, spălarea mașinii pe timp de iarnă de cel puțin 1-2 ori pe lună te ajuta la îndepărtarea sării. Cu toate acestea nu există o garanție de 100% că elementele caroseriei nu vor fi susceptibile la coroziune într-un an sau doi.

Cel mai eficient mod de a proteja un vehicul împotriva coroziunii este utilizarea produselor de protecție împotriva ruginii care pot fi aplicate pe șasiul vehiculului tău. Un singur strat de protecție împotriva ruginii va prelungi dramatic durata de viață a unei mașini.

Ștergătoarele de parbriz

Sezonul de iarnă este imprevizibil – un viscol puternic poate reduce drastic vizibilitatea și îți poate pune viața în pericol. Prin urmare, ștergătoarele mașinii tale trebuie să fie în stare să îndepărteze zăpada de pe parbriz.

În funcție de producător, până și utilizarea moderată a ștergătoarelor le poate uza în decurs de un an de zile. După aceea, ștergătoarele nu mai pot îndepărta murdăria și apa cu aceeași eficiență. De asemenea, ștergătoarele uzate au tendința de a zgâria parbrizul.

Există două categorii de lichide pentru spălat parbrizul: lichid de spălare de vară și lichid de spălare de iarnă. Deși arată la fel, cele două soluții au compoziții diferite care le ajută să atingă eficiența maximă în condițiile pentru care au fost gândite. De exemplu, lichidul de spălat vara este mai eficient la îndepărtarea gâzelor și insectelor, în timp ce lichidul de spălat de iarnă funcționează impecabil atunci când vine vorba despre îndepărtat sarea și straturi groase de murdărie.

Verifică bateria

Durata medie de viață a bateriei unei mașini este de 3 până la 4 ani. Desigur durata de viață a bateriei depinde de diverși factori, dar majoritatea șoferilor tind să-și schimbe bateriile doar în caz de urgență.

Pentru a evita situația în care mașina nu pornește din cauza unei baterii descărcate, verifică starea acesteia înainte de a începe iarna. Majoritatea bateriilor au un indicator luminos care arată în ce stare de funcționare sunt. Pornește contactul și uită-te la indicatorul luminos. Când tensiunea bateriei este scăzută, indicatorul devine roșu, iar când bateria este în stare bună, devine verde. Vei vedea negru când bateria este descărcată și nu mai poate fi folosită.

Covorașe de cauciuc sau din plastic

În timp ce covorașele din material textil fac interiorul vehiculului mai confortabil, ele vin la pachet și cu destule dezavantaje. Mai ales iarna când covorașele devin un fel de prosoape menite să absoarbă umezeala, care ulterior se evaporă în interiorul mașinii, face condens pe ferestre și le îngheață din interior.

Poți evita acest cerc vicios foarte ușor. Pur și simplu înlocuiești covorașele din material textil cu altele din cauciuc sau plastic. În plus, covorașele din cauciuc sau plastic sunt mai rezistente, nu se pătează, te vor ajuta să combați rugina și să protejezi podeaua mașinii tale.

Uitați de racleta pentru parbriz

În diminețile friguroase de iarnă, oamenii se grăbesc să plece de acasă fără a îndepărta în mod corespunzător zăpada și gheața de pe geamurile mașinilor. Din păcate, un asemenea comportament nesăbuit prezintă un risc ridicat atât pentru ei cât și pentru ceilalți șoferi.

„A face accident pentru că nu ai reușit să îndepărtezi complet gheața și zăpada de pe parbrizul și geamurile laterale ale mașinii este un eveniment la ordinea zilei. Orice mică daună vă va afecta integritatea și valoarea mașinii” – spune M. Buzelis.

Dacă vehiculul tău stă afară pe timp de iarnă, există o șansă mare să folosești o racletă pentru a îndepărta gheața și zăpada de pe geamuri, dar acesta nu este cel mai eficient mod de a dezăpezi mașina. Există o gamă largă de produse de dezghețare și lichide de dezghețare care ajută la topirea gheții și a zăpezii în cel mai scurt timp.

Pregătirea mașinii pentru iarnă ar trebui să fie o componentă firească din rutina fiecărui șofer. Astfel îți micșorezi riscul de a fi implicat într-un accident rutier și de a întâmpina diverse neplăceri pe drum. Mașinile bine întreținute au o valoare reziduală mai mare, de care vei beneficia în calitate de proprietar atunci când te vei decide să îți vinzi vehiculul.

Etichete: