„Antecamera iadului” din Insula Mare a Brăilei, locul bătăilor și a torturii comuniste

Puțini români mai citesc sau discută în zilele de astăzi despre ororile care au avut loc în lagărele de pe vremea comunismului.

Dar una dintre cele mai horror pușcării din România, „Antecamera iadului” din Insula Mare a Brăilei, revenise în atenția publicului în urmă cu doar 4 ani. Atunci, oamenii de rând au fost șocați de o veste ce nu le-a picat bine.

Preşedintele CJ Brăila de la acea vreme, Francisk Iulian Chiriac, uimea opinia publică cu un proiect pe care autoritățile chiar păreau că vor să îl realizeze. Consiliul Județean își dorea să refacă fosta pușcărie comunistă și să o transforme într-un obiectiv turistic al României. Dar ce s-a întâmplat apoi? Hai să aflăm împreună!

„Antecamera iadului” din Insula Mare a Brăilei

Pușcăria a primit denumirea de „Antecamera iadului” din Insula Mare a Brăilei din cauza ororilor care aveau loc aici. Deținuții politici care erau aduși aveau de îndurat chinuri grele, bătăi crunte și torturi greu de imaginat. Toate le erau aplicate de comuniști care voiau să afle ce îi interesează sau să se răzbune cu orice preț.

Lagărul de muncă forţată de la Salcia, cunoscut și ca formațiunea 0957 Ostrov, a apărut pe 1 aprilie 1952. La baza penitenciarului a stat ordinul MAI nr. 0031715 / 1952. Acesta a avut sediul la Salcia până în anul 1954, precum și 3 secții: „Piatra-Frecăței”, „Salcia” și „Grădina”.

Scopul lui era de a executa anumite munci agricole prin munca deținuților politici. Au fost folosiți, în mare parte, la desecarea insulei care a avut loc în anii 50-60. Munca lor a dus la apariția celei mai mari exploatații agricole din țară.

Câți oameni putea găzdui

La început, avea un spațiu care permitea cazarea a 200 de persoane, iar ulterior a fost extins pentru a încăpea 2.000 de oameni. Informația se regăsește într-un document din arhiva CNSAS – „Documentar privind procesul intentat unor cadre şi deţinuţi de la fosta colonie de muncă Salcia (Vol. D54/3, fond Salcia-CNSAS)”.

Din datele consemnate la acea vreme, se pare că penitenciarul s-a umplut în primele 4 luni de la deschiderea sa cu 4.000 de persoane. Având în vedere că, după lărgirea spațiului, capacitatea de oameni s-a dublat, unii dintre deținuții politici erau nevoiți să doarmă afară, sub cerul liber, indiferent de anotimp.

Cine s-a aflat la conducerea lagărului

„Antecamera iadului” din Brăila a avut la comanda sa mai mulți ofițeri MAI, încă de la deschiderea sa din anul 1952, si până la închiderea definitivă:

  • locotenent major Ion Dinu, din anul 1952 până în anul 1956;
  • locotenent major Ion Lefter, din anul 1956 până în anul 1957;
  • locotenent major Mihai Damian, din anul 1957 până în anul 1959;
  • căpitan Dumitru Mălăgeanu, din anul 1959 până în anul 1960;
  • căpitan Marin Mica, din anul 1960 până în anul 1963;
  • maior Vasile Coșeru, din anul 1963 până în anul 1966;
  • căpitan Ion Troacă.

Decesele au mobilizat cu greu Procuratura

Oamenii care ajungeau aici ca deținuți politici în vremea comunismului aveau să îndure orori cumplite sau să moară pe loc. Pe data de 24 septembrie 1952, Procuratura raionului Măcin a fost sesizată că „sunt prea multe decese în rândul deținuților” din centrul Salcia și din lagărele satelit Bandoiu, Strâmba și Stoienești.

Au fost trimiși procurori la fața locului pentru a face cercetări. Din păcate, aceștia nu au stabilit probleme majore și reale, ci doar faptul că „deținuții nu primeau țigări și cărți poștale”. Conform notărilor istorice, procurorilor le-ar fi fost frică să spună adevărul. Informația a ajuns apoi la Procuratura Generală, care a ordonat apoi Procuraturii din Galați să facă cercetări.

Investigațiile au fost preluate de Procuratura militară pentru unitățile MAI care, prin rechizitoriul nr. 7/27.02/1954, a trimis la Tribunalul Militar un grup de 21 cadre ale DGLCM-MAI, alături de 14 deținuți șefi de brigadă. Toți cei 35 erau din lagărul Salcia și este vorba de:

  • lt. maj. Ion Pavel, fost comandant al lagarului,
  • ofițerii Ion Popa, Petre Manciulea, Ioan Carliga, Ilinca Tudor, Mihai Tudoreanu, Gusoiu Nicolae
  • subofiterii Aurel Bojoaga, Limbau Gheorghe, Marin Dobre, Costica Simionescu, Gheorghe Morosanu, Constantin Visan, Gheorghe Bucoveanu, Jean Spirea, Mihai Sofronie, Petre Cordos, Dimitru Enache, Nicolae Ghetau, Ion V. Popa. Moise Vasile
  • acuzații brigadieri: Constantin Olaru, Ioan Croitoru, Gheorghe Chiforescu, Petre Constantinescu, Dumitru Dumitru, Tudor Prunescu, Gheorghe Grigoraș, Popovici Valerian, Vasile Scripcaru, Gheorghe Iliescu și Gheorghe Rădulescu.

Aceștia au fost acuzați de „instigare la omor prin torturi urmate de executare, crimă de omor prin torturi, abuz în serviciu, profanare de cadavre, vătămare gravă a integrității corporale”.

Informațiile au fost relatate de col. Filomon Ardeleanu, membru al CSS, șeful Direcției de Anchete Penale, fost procuror militar cu o contribuție deosebită în stabilirea vinovăției inculpaților, anchetator penal de Securitate mr. Mircea Onea, asistent de specialitate mr. Gheorghe Bratu și contrasemnat de Ion Stănescu, președintele CSS.

Crime, torturi, extrminare, profanare de cadavre

Crimele comise de cei sus numiți au fost documentate și sunt acum o parte din istoria tristă României. Deținuții politici din „Antecamera iadului” din Insula Mare a Brăilei au îndurat chinuri pe care nu le-ai dori nici celui mai mare dușman. Documentele arată că aceștia au îndurat:

  • „fără nici o justificare, mulți deținuți au fost loviți cu ranga de fier, cazmaua, lopata, cravașa, unii dintre ei murind în urma traumatismelor, alții rămânând schilozi pentru toată viața;”
  • „asasinarea prin împușcare”;
  • „interzicerea tratamentului medical deținuților bolnavi și scoaterea forțată la muncă împotriva prescripțiilor medicale, fapt soldat cu moartea unora”;
  • „introducerea deținuților în carcere descoperite iarna, dezbrăcați sau chiar în pielea goală, obligarea deținuților iarna de a intra în apă până la brâu ca să taie stuf și papură”;
  • „alergarea deținuților călare și călcarea lor în copitele cailor”;
  • „scoaterea deținuților la lucru dezbrăcați iarna, pe digul în construcție, și pedepsirea unora de a sta până la prânz în apa înghețată”;
  • „legarea unor deținuți de mâini și ținerea lor în pielea goală vara, zi și noapte, pentru a fi mușcați de țânțari”;
  • „profanarea cadavrelor deținuților”;
  • „îngroparea unor deținuți de vii în pământ”.

Câți oameni au murit aici

În timpul epocii de groază în care a existat „Antecamera iadului” din Insula Mare a Brăilei, 63 de deținuți au murit în perioada iunie 1952 – martie 1953. Mulți alții s-au ales cu invalidități corporale de care au suferit toată viața lor. Dintre cele 63 de victime ale comuniștilor, nouă aveau 22-30 de ani, iar 19 aveau între 50-60 ani.

Majoritatea deținuților politici de aici aveau pedepse între 6 luni și 3 ani. 7 dintre cei care au murit erau depuși preventiv, nefiind condamnați. Cea mai mare condamnare a fost de 8 ani pentru „sabotaj”, iar cea mai mica a fost de 30 de zile. Cel care a primit-o se numea Dache Nicolae, de 56 ani, care a fost închis pentru „nepredarea cotelor”. Din păcate, numărul exact al deținuților politici care au murit la Salcia, până în anul 1964 când lagărul a fost desființat, nu se cunoaște.

Mulți dintre cei care au trăit chinurile comunismului și au murit în lagăr ar fi îngropați într-o groapă comună din localitatea Piatra Frecăţei. Aici ar fi fost depuse cadavrele celor care erau uciși de comuniști, fără să aibă parte de o lumânare aprinsă, un preot la căpătâi sau alte obiceiuri creștine ale vremurilor acelea. La inițiativa Arhiepiscopiei Dunării de Jos, aici a fost ridicat un monument în memoria victimele închisorii comuniste de la Salcia.

Ce a mărturisit fostul primar din Frecăței

În anul 2019, Nicolae Socol, fostul primar din Frecăței, un pensionar în vârstă de 70 de ani, a rememorat vremurile oribile din Salcia. Acesta a prins ultima tranșă de deținuți politici care au venit în anul 1969 la Salcia, când el a venit la Baltă.

„În acel an, coloniile de muncă erau pe desființare. Doar deținuți de drept comun se mai aflau în ele. Ceilalți, care au închis cu dig vreo 4.600 ha de teren, cu targa și cu roaba, în condiții extrem de grele, inumane, muriseră, sau, care mai scăpaseră, fuseseră eliberați.

Din ce am auzit și eu, deținuții politici erau grupați în plutoane pe meserii: medici, preoți, ingineri etc. Vorbeau foarte puțin, pentru că printre ei erau infiltrați tot felul de turnători. Exista un comandant, Molnar, foarte sever, care îi bătea crunt și-i călca în copitele calului. El a introdus un securist printre deținuți, pe care toată lumea îl credea pușcăriaș.

După un an, a apărut civil în colonie. Predase raportul. Când l-au văzut, deținuții și paznicii au înlemnit. Îi turnase pe toți! Atunci a fost marea ‘curățenie’ de la Salcia. Au murit mulți deținuți acolo. Numărul lor exact nu se cunoaște. Istoricul Marius Oprea spune că din arhive ar reieși că ar fi decedat peste 500 de deținuți.

Unii dintre ei erau îngropați în cimitirele din localitățile din jurul lagărului, noaptea. Ziua săpau gropile și, pe întuneric, erau aruncate trupurile morților în ele. Se spune că la Salcia ar fi existat și un cimitir al coloniei. Se știe însă sigur că duceau morții la cimitirul din Agaua și aici, la Frecăței. Dar mai aveau și alte locuri în care îi îngropau, la Țăcău de pildă, în comuna Mărașu.

După ce au terminat cu digul, deținuții au fost folosiți la muncile agricole. ‘Politicii’ nu erau păziți de caralii din zonă, ci din alte părți ale țării, ca să nu comunice cine știe ce cu arestații. Foarte mulți condamnați erau de drept civil, arestați pentru că nu putuseră să-și predea cotele obligatorii. Erau judecați la urgență și aduși în lagărele de muncă.

Din această categorie erau deținuți din întreaga zonă de aici. După ce în 1965 s-a terminat îndiguirea, în 1969, la Salcia, mai existau doar plutoane de securitate care păzeau colonia și câteva brigăzi de deținuți folosite la construirea unor clădiri, precum școala, postul de miliție și primăria de la Frecăței. Când au rămas puțini, s-a mai îndulcit și regimul de pază, și chiar am reușit să vorbesc cu câte unul dintre ei”, a mărturisit în urmă cu 3 ani fostul primar.

Mărturiile unui supraviețuitor din lagărul de la Salcia

Printre cei care au reușit să supraviețuiască ororilor din Brăila se numără Alexandru Mihalcea, fost deținut politic. Acesta și-a așternut, în urmă cu mulți ani, clipele de coșmar petrecute acolo în paginile cărții „Uranus – Gherla, via Salcia”. Pentru el, lagărul va rămâne mereu „un perimetru al distrugerii omului, al chinurilor, al morții. Iadul pe pământ”.

„Eu am fost în lagărul de la Auschwitz, și apreciez că tratamentul de la Salcia nu era departe”, este una dintre propozițiile care se regăsește în publicație.

Largărul morții, obiectiv turistic

În anul 2018, Consiliul Județean din Brăila a șocat opinia publică atunci când a mărturisit că vrea să refacă acest loc de coșmar din istoria României. Aceștia își doresc ca fosta închisoare comunistă să devină un obiectiv turistic, conform celor declarate de Francisk Iulian Chiriac, președintele de la acea vreme.

„Încercăm să reabilităm fosta puşcărie comunistă din Insula Mare a Brăilei. Vrem să prindem puşcăria într-un circuit turistic şi să arătăm întregii lumi cum a arătat lagărul de muncă forţată de la Salcia, unde foarte mulţi deţinuţi au murit ca urmare a torturilor inimaginabile la care erau supuşi”, a declarat preşedintele CJ Brăila, în anul 2018.

20:41 / 25.09.2022