Cu rădăcini rusești și ucrainiene, șeful Revolut face un anunț important

Cu rădăcini rusești și ucrainiene, șeful Revolut face un anunț important

În contextul războiului din Ucraina, oamenii s-au mobilizat să ajute persoanele care au de suferit din această cauză. Utilizatorii români ai aplicației Revolut vor putea face donații, începând de la un euro, direct către Crucea Roșie Română.

Revolut se alătură apelului umanitar inițiat de Crucea Roșie, la nivel internațional, pentru a sprijini populația afectată de războiul din Ucraina.

Revolut a mai anunțat, săptămâna trecută, că a eliminat comisioanele sau taxele pentru remiterile de bani către conturile bancare din Ucraina, permițând utilizatorilor săi din toată lumea să trimită bani, cu cost zero, către băncile din această țară.

Poți dona prin Revolut

Echipe ale Crucii Roșii se află acum pe teren în Ucraina și contribuie la repararea infrastructurilor vitale, la acordarea de asistență medicală, dar și la oferirea de ajutor umanitar și prim ajutor famililor care au fost nevoite să se refugieze în alte țări.

“Pentru mine, ucrainenii și rușii sunt rude. Știu asta pentru că, atunci când Vladyslav și cu mine am fondat Revolut la Londra, nu a contat de unde venim. Am simțit că eram doi frați cu un scop și o viziune mare. Pentru că, deși am venit din Rusia și acum sunt cetățean britanic, prin descendență sunt și ucrainean. Tatăl meu este ucrainean. Am familie și prieteni în toată Ucraina – oameni de care îmi pasă profund și de care sunt enorm de îngrijorat. Deci, pentru mine, ca și pentru mulți, ideea unui război între Rusia și Ucraina nu este doar înfiorătoare, este aproape imposibil de crezut. Sper că angajamentul nostru va ajuta victimele acestui război. Sper din tot sufletul că se poate găsi rapid o soluție diplomatică, care să permită restabilirea păcii în regiune”, a scris, într-o scrisoare, Nik Storonsky, CEO Revolut.

De asemenea, Christopher Guttridge, Head of Revolut Donations, a declarat: “În acest moment critic, ajutorul oferit Crucii Roșii în eforturile sale umanitare va permite milioanelor de utilizatori să doneze instantaneu pentru cei afectați. Ne-am invitat clienții să arate că inimile și mâinile lor se unesc în solidaritatea față de cei care suferă din cauza crizei din Ucraina și ei ne-au răspuns cu o incredibilă generozitate. Noi, toți, la Revolut suntem mândri să fim parte a unei companii britanice cu acoperire globală care se alătură poporului ucrainean, în vremuri de restriște”.