Criza imobiliară din România, victima unui nou fenomen ciudat: până și antecontractele se reziliază

Criza imobiliară din România, victima unui nou fenomen ciudat: până și antecontractele se reziliază

În cazul în care ai semnat un antecontract să-ți cumperi un apartament în România, care momentan se află în construcție, sunt șanse foarte mari ca acela să fie anulat, înainte de a pune mâna pe locuință. Nu de alta, dar aceasta este cea mai nouă modă cât se poate de îngrijorătoare pe meleaguri mioritice.

În contextul în care prețurile au crescut chiar și cu 50% din momentul în care antecontractele au fost semnate, vânătoare după profit a dezvoltatorilor se reflectă în practici din ce în ce mai îngrijorătoare. Așa am ajuns în situația în care românii semnează antecontracte cu un preț, doar ca acelea să fie anulate cu scurt timp înainte de finalizarea construcției. Chiar și dacă cineva dă în judecată dezvoltatorul, sancțiunile sunt modice în comparație cu profitul care a crescut cu 50% pe metru pătrat.

Antecontracte nu mai au valoarea pe care au avut-o odată

Deși este foarte probabil ca fenomenul să fie întâlnit în mai multe colțuri ale României, mai ales după ce practica se va mediatiza, în prima etapă, a fost întâlnit la Iași. Despăgubirile de mii de euro sunt irelevante, când valoarea de achiziție dintr-un antecontract este cu 50% mai mică decât cea actuală.

Pe lângă faptul că astfel de situații sunt dezastruoase pentru familiile care, în unele situații, riscă să rămână în stradă, întregul set de circumstanțe nu este grozav nici pentru băncile care au semnat creditele în cu totul alte condiții. În cazul în care te așteptai ca astfel de situații să fie de autoritatea Protecției Consumatorului, te înșeli amarnic. ANPC a explicat că singurul loc în care se pot soluționa aceste dezastre sunt în tribunal.

”Am achitat 50.000 de euro pentru un apartament de 64 mp, în 2020, dintr-un total de 60.000. Trebuia să fie finalizat în aprilie 2021, mai aveam doar 10.000 de euro de plătit. Acum, dezvoltatorul a anulat contractul, mi-a returnat banii și urmează să vândă la 1.500 de euro/mp același apartament amenajat de către mine”, a declarat un client pentru Reporter de Iași, adăugând că, pentru a păstra contractul, dezvoltatorul i-a cerut, în total, încă 30.000 de euro. Aceasta este situația în contextul în care prețul pe metru pătrat, chiar și în Iași, unul dintre cele mai ieftine municipii din punct de vedere imobiliar, a sărit de la 1000 la 1400 – 1500 euro pe metru pătrat.

”Am auzit de două proiecte în care dezvoltatorii au procedat în acest mod. Se creează diferite probleme, inclusiv băncilor care au oferit credite vânzătorilor, iar contractele pică. Ca să se asigure, cumpărătorii ar trebui să intabuleze la Cadastru respectivele antecontracte sau promisiuni”, a declarat Emilian Tarcan, reprezentant al agenției imobiliare Casa Albă din Iași, conform G4Media.

Citește și: