Criza alimentară, doar o bulă de săpun? Ce se întâmplă acum depășește orice așteptări, mai există speranță

Criza alimentară, doar o bulă de săpun? Ce se întâmplă acum depășește orice așteptări, mai există speranță

Odată cu izbucnirea războiului în Ucraina, analiștii internaționali precum și mai multe instituții importante la nivel global au avertizat cu privire la pericolul izbucnirii unei crize alimentare de proporții mondiale. Din fericire, cel puțin pentru moment, situația pe piețele internaționale de cereale pare să se fi calmat.

Ucraina și Rusia sunt doi dintre cei mai importanți jucători pe piața alimentară globală.

În timp ce numeroase state ale lumii sunt dependențe de cerealele din Ucraina, Rusia produce, de exemplu, cantități enorme de nutrienți, cum ar fi potasiu și fosfat – ingrediente cheie în îngrășăminte, care permit plantelor și culturilor să crească.

„Jumătate din populația lumii primește hrană că urmare a îngrășămintelor… și dacă acestea sunt eliminate din câmp pentru unele culturi, [randamentul] va scădea cu 50%”, avertizează Svein Tore Holsether, șeful Yarei, una dintre cele mai mari companii de îngrășăminte din lume.

La rândul său, președintele Băncii Mondiale, David Malpass, a declarat că „nu există nicio modalitate de a ne adapta suficient de repede la pierderea aprovizionării din Ucraina și Rusia, iar asta se adaugă la prețuri”.

Chiar dacă situația din porturile de la Marea Neagră rămâne sub semnul întrebării, ultimele evenimente de la finalul lunii mai au temperat scumpirile de pe piețele internaționale de cereale, semn că această criză alimentară va mai întârzia și, dacă războiul s-ar opri, așa cum toți sperăm, poate scăpăm complet de ea.

Care e situația acum, de fapt

Prețul grâului înregistrează scăderi, pe bursa europeană cotația acestuia scăzând sub 400 de euro tona.

Tranzacțiile cu cantități semnificative de la final de mai, începerea campaniei de recoltare din SUA și condițiile meteorologice mai bune au ajutat piața de cereale în ultima perioadă.

„Prețul grâului a scăzut deoarece recolta a început în forță în sud, iar prognozele indică vreme bună în zonele cu grâu de primăvară. În plus, Franța a avut parte de ploi benefice în weekend”, a declarat, pentru AgriCensus, Charlie Sernatinger de la ED&F Man.

Citește și: