Clădirea fascinantă din București cea mai apropiată de zgârie norii din New York: cum a reușit să scrie istorie

Clădirea fascinantă din București cea mai apropiată de zgârie norii din New York: cum a reușit să scrie istorie

În București, găsești clădirea care, în momentul în care a fost inaugurată, bucureștenii se duceau cu gândul la blocurile zgârie-nori din New York. Află detalii despre impozanta clădire construită de o firmă americană.

Palatul Telefoanelor a fost inaugurat în anul 1934, iar, la acea vreme, bucureștenii erau înmărmuriți de înălțimea acestei construcții. Șocul vizual a fost pe măsura înălțimii acesteia. Raportată la casele boierilor aflate pe Calea Victorie, această construcție era ceva nemaivăzut.

Clădirea era inaugurată în data de 23 aprilie 1934, în locul Terasei Otetelașanu, una dintre cele mai populare de la acea vreme datorită balurilor pe care le dădea, a mustului și mititeilor care se găseau acolo. Acesta era inaugurat în prezența Regelui Carol al II-lea, fiind un foarte mare eveniment al anului.

Palatul Telefoanelor Bucurtesti
Palatul Telefoanelor, reperul bucurestenilor de pe Calea Victoriei

Clădirea din București cu aer de Broadway

Palatul Telefoanelor reprezenta un simbol al evoluției, fiind perioada în care bucureștenii se bucurau de perioada de liniște după Primul Război Mondial.

„N-am fost înțeles, sunt sigur, căci aș fi putut face mult, am fost considerat numai ca obiect de lux, de salon-și oficialitățile, compuse din mitocani ajunși- nu vorbeau aceeași limbă cu mine”, spunea Edmond Van Saanen Algi, arhitectul impozantei clădiri cu aer american.

La vreme turnării fundației clădirii, pe Calea Victoriei circulau deja Fordurile, iar doamnele, cu tunsori „a la garconne” își etalau rochiile tăiate peste genunchi. Cinematografele care se regăseau cândva pe Bulevardul Elisabeta rulau chiar și șapte producții americane pe zi.

O epocă a jazz-ului și mai nou, a telefonului, economia înfloritoare și viața efervescentă redau Bucureștiul anilor ’30. Palatul Telefoanelor este clădirea care redă aerul internațional, total aparte față de construcțiile din acea perioadă care încă mai dăinuie pe celebra Calea Victoriei.

Chiar dacă Bucureștiul este cunoscut ca fiind Micul Paris, această construcție, îi redă puțin și din aerul american, fiind momentul în care capitalismul își făcea loc pe străzile Capitalei, atunci când burghezia trecea la noua economie.

 

Palatul telefoanelor interior arhitectura
Palatul Telefoanelor – Sala Mare (Foto Alex Stoica)
Palatul Telefoanelor Muzeul Telfoane
Palatul Telefoanelor – Muzeul (Foto Alex Stoica)