Cele mai sărace țări din UE: pe ce loc e România

Cele mai sărace țări din UE: pe ce loc e România

Știm că România nu e cea mai bogată țară, dar ai idee pe ce loc se situează în clasamentul Uniunii Europene?

Conform publicației germane Handelsblatt, România se află pe locul al șaselea în topul celor mai sărace țări din UE. Criteriile întocmirii acestui clasament au fost Produsul Intern Brut şi valoarea de cumpărare.

Așadar, pe locul zece se află Spania care face parte din cele 17 state membre UE, cu un PIB mai mic faţă de nivelul mediu. Cu un PIB de 84 KKS, ţara cocupă locul 10 între ţările cele mai sărace ale UE.  Fiind cea de-a doua destinaţie de vacanţă din lume, economia Spaniei a suferit cel mai mult de pe urma pandemiei, -10,8%.

Apoi, pe locul nouă se situează Polonia  care este a şasea ţară ca mărime din UE, teritorial vorbind. Ţara deţine un PIB de 77 KKS şi se află cu 23 de puncte sub media UE. Pe locul opt găsim Ungaria în clasamentul celor mai sărace țări din UE. Cu un PIB de 76 KKS de persoană, Ungaria este independentă din 1918 şi a aderat în 2004 la UE concomitent cu Polonia. Potrivit datelor UE, Ungaria deţine ca sectoare importante de export – industria vehiculelor şi construcţia de maşini.

Locul șapte în acest clasament este ocupat de Portugalia care este membră UE din 1986, iar din 1995 este membră a spaţiului Schengen. În prezent, Portugalia are un PIB cu 26 KKS sub media UE.

România e pe locul șase la cele mai sărace țări din UE

În sfârșit, pe locul șase este România. În 2021 România a avut un PIB de 73 KKS. Imediat după România se află, pe locul cinci, Letonia. Republica parlamentară Letonia, membră din 2001 a spaţiului Schengen, are un PIB de 71 KKS. Acest lucru îl plasează cu 17 puncte de putere de cumpărare în urma Lituaniei vecine, care a aderat şi ea la UE în 2004.

Croația ocupă locul al patrulea în topul celor mai sărace țări din UE. Ţara a aderat în 2013 la UE devenind astfel cel mai tânăr membru. Având un PIB de 70 KKS. Croaţia este imediat după Letonia. Recent ţara a îndeplinit criteriile necesare pentru a introduce în 2023 moneda europeană şi va fi cea de-a 20-a componentă a zonei euro. Locul trei este ocupat de Slovacia care are un PIB în valoare de 68 KKS şi la 5 ani după aderarea sa, în 2009, a introdus moneda euro.

Deși un paradis turistic, Grecia se află pe locul al doilea în ceea ce privește cele mai sărace țări din UE. În 2021 PIB-ul din Grecia era de 65 KKS. Pentru acest an Comisia Europeană prevede o cotă a datoriei de 186% din PIB, aceasta fiind cea mai mare valoare din zona euro faţă de 2009, când era de 127%.

Bulgarii nu se pot bucura. Bulgaria este cea mai săracă ţară din UE cu un PIB de 55 KKS. Bulgaria este membră UE din 2007. Din 2020 ţara a blocat din raţiuni istorico-politice negocierile cu ţările candidate Albania şi Macedonia de Nord. Ca referință, în iunie 2022, legislativul bulgar a votat cu o largă majoritate anularea veto-ului împotriva Macedoniei de Nord.