13 sept. 2022 | 11:02

Cel mai performant smartphone de la Motorola: Motorola Edge 30 Ultra – preț, specificații

ACTUALITATE
Cel mai performant smartphone de la Motorola: Motorola Edge 30 Ultra - preț, specificații

Noul flagship de la Motorola pentru Europa, Edge 30 Ultra, este un smartphone echipa la cele mai înalte standarde, dar și cu un preț pe măsură, respectiv nouă sute de euro.

Este bazat pe modelul X30 Pro, prezentat acum o lună în China. Noul smartphone Motorola are, în primul rând, cu o cameră foto ISOCELL HP1 cu 200MP și un senzor 1/1.22″. În urma unui proces de îmbinarea a pixelilor 16:1, fotografiile rezultate vor măsura 12,5MP. Dar tu vei putea opta și pentru exportarea imaginilor la 50MP sau chiar la 200MP.

Motorola Edge 30 Ultra, fotografii inedite

De asemenea, pe lângă aceasta, mai există două camere – una ultrawide de 50MP și unele telephoto de 12MP, capabile de o mărire optică 2X. Cameră frontală are 60MP.

În ceea ce privește celelalte funcționalități, ecranul dispozitivului este OLED și măsoară 6,67 inch. Are o rată maximă de refresh 144Hz și o luminozitate maximă de 1250 niți. Motorola Edge 30 Ultra folosește ca chipset Snapdragon 8+ Gen 1.

Mai mult, memoria RAM poate fi de 8GB sau 12GB, iar spațiul de stocare va fi între 128GB și 512GB. Bateria de 4.610mAh se poate încărca cu 125W. Încărcarea wireless se face cu 50W.

În plus, ce mai trebuie să știi despre Motorola Edge 30 Ultra este că are structură de protecție din aluminiu, sticlă Corning Gorilla Glass 5 pe față și spate. Camera frontală este adusă într-un decupaj de tip bulină poziționat central, iar camera spate iese în relief destul de puternic, chiar și cu husa de protecție din pachet montată.

Un lucru interesant la cel mai performant flagship de la Motorola este tehnologia Ready For pe USB Type-C 3.1 ce permite conectarea pe fir sau wireless la un monitor și afișarea unei interfețe pe care o poți controla prin mouse și tastatură. Așadar, cum spuneam și la început, prețul este unul piperat, aproape o mie de euro, dar probabil merită.