Ce vârstă are ficatul tău, de fapt: cercetătorii au o nouă ipoteză

Ce vârstă are ficatul tău, de fapt: cercetătorii au o nouă ipoteză

Conform noilor cercetări, ficatul uman rămâne tânăr, în timp ce restul corpului nostru îmbătrânește, iar în medie organul are mai puțin de trei ani, indiferent de vârsta persoanei de care este atașat.

Folosind modelarea matematică și o tehnică numită datare retrospectivă a nașterii cu radiocarbon, care datează celulele umane pe baza nivelurilor unui izotop de carbon care au crescut în atmosferă, în urma testelor nucleare de la mijlocul secolului al XX-lea, oamenii de știință au descoperit că vârsta ficatului rămâne, în mare parte, neafectată pe măsură ce îmbătrânim.

Cercetătorii din Germania sunt de părere că ficatul tău rămâne „preșcolar”, indiferent de vârsta pe care o ai tu

„Indiferent dacă ai 20 sau 84 de ani, ficatul tău rămâne în medie la vârsta de trei ani”, spune biologul Olaf Bergmann, de la Universitatea de Tehnologie din Dresda, Germania.

Echipa de cercetători a analizat probe de țesut post-mortem de la peste 50 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 84 de ani. Ei au descoperit că biologia noastră menține un control strict asupra masei ficatului, de-a lungul vieții noastre, prin înlocuirea continuă a celulelor hepatice.

Pe măsură ce corpurile noastre îmbătrânesc, ele sunt mai puțin capabile să reînnoiască celulele și să efectueze „reparații”. Ceea ce arată noul studiu este că acest lucru nu se aplică hepatocitelor, celulelor din ficat. În timp ce studiile anterioare, pe animale, au dat rezultate contradictorii, aici există mult mai multă claritate.

Cu toate acestea, nu toate celulele hepatice se comportă la fel în ceea ce privește rapiditatea cu care se reînnoiesc.

Cele mai multe celule din corpul nostru, în afară de celulele sexuale, poartă două copii ale întregului genom. Celulele hepatice sunt o excepție ciudată, cu o proporție de celule care generează și mai multe copii ale întregii biblioteci ADN, mai spun oamenii de știință.

„Când am comparat celulele hepatice tipice cu celulele mai bogate în ADN, am găsit diferențe fundamentale în reînnoirea lor”, mai spune Bergmann. „Celulele tipice se reînnoiesc aproximativ o dată pe an, în timp ce celulele mai bogate în ADN pot locui în ficat până la un deceniu”.

Aceasta este, de departe, o nouă perspectivă importantă asupra mecanismelor biologice care stau la baza modului în care funcționează ficatul și, desigur, cu cât știm mai multe despre organele din organism, cu atât mai bine putem înțelege cum să le menținem sănătoase.

Citește și: