Ce e un server VPN și cum te ajută pe internet

Ce e un server VPN și cum te ajută pe internet

Auzim adesea despre VPN sau despre servere cu același nume, însă ne trezim în postura în care să nu înțelegem prea bine ce înseamnă acest termen și la ce e bun.

Pentru a ne da seama ce este un server VPN, trebuie mai întâi să amintim de serverele obișnuite. Un server este un computer care este conectat la o rețea și acționează ca un fel de „mic Dumnezeu” – cam asta ar fi varianta scurtă. Fără să-ți dai seama, chiar acum, când citești acest articol, ai realizat o conexiune printr-un server. Serverele pot fi, de asemenea, folosite pentru a direcționa traficul de internet.

În schimb, atât ISP-ul tău, cât și cei care administrează site-ul pe care îl vizitezi, pot vedea cine ești și, într-o anumită măsură, ce faci online. Pentru a preveni cel puțin o parte din aceste mici inconveniente, trebuie să adăugi un nou tip de server, numit VPN.

Atunci când folosești VPN, faci un ocol prin vasta „grădină” a internetului, până ți se pierde urma

Când utilizezi un VPN, practic, se schimbă ruta pe care o parcurge conexiunea. În loc să mergi de la ISP direct la site, faci un ocol printr-un server operat de furnizorul VPN. Modul în care este configurat acest server îi permite să pretinzi că respectiva conexiune provine de la el, mai degrabă decât de la serverul ISP-ului. Acest lucru îți schimbă adresa IP și face să pară că te afli într-o altă locație complet diferită.

Serverul VPN este locul unde se întâmplă magia. Aici intră și tot de aici pleacă conexiunea necriptată prin ISP, cu o nouă adresă IP. Face asta printr-o combinație de hardware și software. Hardware-ul determină, în general, debitul și capacitatea serverului, în timp ce software-ul determină criptarea conexiunii.

Pe scurt, vorbim despre protocoalele pe care serverul le acceptă. Un protocol VPN este setul de reguli de comunicare cu ISP-ul, precum și cu site-ul pe care îl vizitezi. Protocolul determină atât viteza, cât și securitatea unei conexiuni.

De exemplu, un server mediocru care utilizează unul dintre cele mai bune protocoale VPN poate depăși un server de ultimă generație, care folosește un protocol învechit, deși multe alte variabile pot schimba acest lucru.

În concluzie, un VPN îți protejează datele, dar și pe tine de ochii curioși ai celor care obișnuiesc să colecteze informații, ca mai apoi să le distribuie contra cost prin cine-știe-ce colț întunecat al dark web-ului.