Câteva practici ciudate din Evul Mediu, cât se poate de adevărate, deși par inventante

Câteva practici ciudate din Evul Mediu, cât se poate de adevărate, deși par inventante

Întoarcerea în timp, în Evul Mediu, ar fi o adevărată aventură pentru omul modern, cu siguranță. Totuși, poate că ți-ar plăcea să faci asta, având în vedere că ai experimenta „pe viu” istoria strămoșilor tăi, dar și modul în care se desfășura, în acea perioadă, o zi normală din viața unui om. Ai vedea familii, case și peisaje rurale pe care nu le mai vezi atât de des astăzi, în lumea în care trăiești, dacă nu ai bunici la țară, spre exemplu.

Fără dar și poate, ai observa diferențe mari între ceea ce era pe timpuri și ce e acum, mai ales atunci când vine vorba despre unele practici sociale, legale și/sau medicale.

Dacă ai făcut deja rost de o mașină a timpului și ai ajuns într-o instanță medievală, s-ar putea să observi, spre exemplu, că pe vremea aia porcii (da, mă refer la animale) puteau avea statut de inculpat. Mai mult, dacă ieși „în centru”, cu „băieții”, ai mare grijă să nu-ți uiți sabia acasă, pentru că nu se știe niciodată cine te poate provoca la un duel din diverse motive care astăzi s-ar putea să pară absolut amunzante.

Unele obiceiuri abandonate ar putea merita reluate, în timp ce altele pur și simplu nu ar putea funcționa niciodată astăzi. Ce practici sunt bune pentru a rămâne în Evul Mediu și care ar trebui să apară din nou, cândva? Asta rămâne, desigur, la latitudinea fiecăruia, în funcție de propriile valori.

Păstrarea și donarea urinei, o practică des întâlnită în Evul Mediu

Donarea urinei păstrate era o opțiune viabilă în Evul Mediu, și la fel obișnuia să fie și vânzarea ei. Oalele de noapte medievale colectau urina provenită de la întreaga gospodărie, instituție monahală sau dintr-un loc public. Ea era, mai apoi, vândută tăbăcarului sau medicului.

Urina era folosită pentru curățarea hainelor, în timpul procesului de vopsire a textilelor și pentru tăbăcirea pieilor. Acest lichid respingător era, de asemenea, un instrument de diagnostic, evaluat de medicii medievali pentru a determina starea de sănătate a pacientului, pe baza culorii, mirosului și gustului – da, ai citit corect.

În mod evident, o bizarerie.

Te puteai duce la frizer pentru absolut orice – inclusiv pentru o operație

În Evul Mediu, frizerii aveau numeroase îndatoriri. Ei te bărbierau și, poate cel mai important, erau esențiali pentru călugării care trebuiau să-și mențină tunsorile specifice. Tot ei erau și cei care aveau grijă de răniți după luptă; îngrijeau bolnavii și asigurau servicii medicale generale.

Numiți adesea frizeri-chirurgi, aceștia extrăgeau chiar și dinți dacă era nevoie, îndepărtau pietrele de la rinichi sau din vezica urinară și efectuau multe alte proceduri medicale minore pe care medicii medievali le considerau nedemne de statutul lor.

În secolul al XIII-lea, pe măsură ce profesia a devenit mult mai formală, bărbierii-chirurgii au început să formeze bresle.

Animalele puteau fi judecate exact ca oamenii, în Evul Mediu

Curțile pentru animale erau ceva obișnuit în Evul Mediu și deținute de autoritățile laice, dar și de cele bisericești, primul proces documentat având loc în 1266 d.Hr. Porcii erau acuzați de diferite delicte, la ordinea zilei, în acea perioadă, însă se întâmpla uneori ca inclusiv insectele, șobolanii sau alte viețuitoare să fie acuzate de deteriorarea proprietății, furt sau chiar de crimă.

Animalele condamnate puteau să fie spânzurate, arse pe rug, sau excomunicate. Ultima metodă expusă era folosită împotriva unor viețuitoare care „nu făceau subiectul controlului uman și nu puteau fi sechestrate și închise de autoritățile civile”.

Oamenii de știință văd încercările de a aplica judecata pe animale ca pe un mijloc prin care oamenii puteau trage la răspundere o ființă tangibilă pentru un act inexplicabil, odios.

Un porc ar fi fost, cu siguranță, judecat și condamnat pentru crimă, spre exemplu, după moartea unui copil lăsat nesupravegheat, în timp ce un șobolan ar fi putut fi acuzat că a amenințat pe cineva, ori a furat din mâncarea altcuiva.

Toată lumea bea alcool, indiferent de vârstă

Se pare că, în acea perioadă, berea și vinul erau consumate de persoane de toate vârstele. Berea era preferată atât de oameni de rând, cât și de cei cu origini nobiliare, fiind făcută din cereale și apă, la acea vreme, ca mai apoi să treacă printr-un proces de fermentare. Mai mult, băuturile alcoolice erau destul de calorice, așadar erau parte din dieta medievală a oricui.

Vinul a căpătat, de asemenea, valențe religioase și medicinale, fiind aproape sinonim cu o zi de sărbătoare în Evul Mediu. Cu toate acestea, el era mai scump decât berea și nu era adesea savurat de membrii claselor inferioare.

Fie că vorbim despre bere sau vin, totuși trebuie menționat că băuturile alcoolice ale acelor timpuri erau mult mai diluate decât cele pe care le bem astăzi, având semnificativ mai puține grade.

Sabia, accesoriu la modă în Evul Mediu

Nu toată lumea își putea permite o sabie, în Evul Mediu, dar pentru oamenii care aveau banii necesari pentru a-și cumpăra una, aceasta era o armă valoroasă și un simbol al bogăției și al statutului, deci un accesoriu la modă, în acele timpuri. Costul unei săbii obișnuite putea fi mai mare decât salariul câștigat pe parcursul a șase sau șapte luni, ceea ce determina multe persoane, mai sărace, să opteze pentru un cuțit.

Săbiile au variat semnificativ de-a lungul perioadei medievale. Lungimea, forma și tipul de tăiș dictau importanța deținătorului. În general, folosirea unei săbii necesita, în mod eficient, antrenament – mai ales că erau grele și deveneau puțin indisciplinate dacă erau deținute de cine nu se pricepe.

Execuțiile publice, un fel de „entertainment” al Evului Mediu

Execuțiile publice, în perioada medievală, erau organizate cu scopul de a descuraja – un fel de reamintire a unei conduite morale adecvate, dar și pe post de „entertainment”.

În timp, execuțiile publice au fost ritualizate, având darul de a oferi un sentiment de unitate între cei prezenți. Ele reprezentau, de asemenea, finalizarea unui proces menit să scape societatea de un criminal sau de un păcătos.

Existau multe feluri de execuție în lumea medievală. Unii criminali erau condamnați la moarte prin spânzurare, în timp ce alții erau decapitați fără drept de apel.

Mulțimile nu erau neaparat observatori pasivi, ele se comportau mai degrabă ca la un concert din zilele noastre și strigau în favoarea morții condamnatului sau, dimpotrivă, cereau îndurare pentru cel condamnat la moarte.

Oamenii bisericii erau prezenți alături de oficiali, supravegheând procesul în numele autorităților religioase din Evul Mediu.

Abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, execuțiile publice au început să se desfășoare într-un cadru un pic mai intimp. Cu toate astea, ultima spânzurare din Statele Unite a avut loc în 1936.

Citește și: