Anunțul Digi RCS RDS pentru toți clienții din România: așa îți dai seama că nu mai poate să meargă în jos
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2022/07/bani-digi-rcs-rds-gratis-800x450.jpg)
Digi RCS RDS continuă să facă valuri printre utilizatorii de telefonie, internet și televiziune din România. Are câteva performanțe foarte importante cu care se poate lăuda și tocmai a adăugat una suplimentară în portofoliu.
La fiecare câteva săptămâni, Digi RCS RDS vine cu niște oferte de nerefuzat, atât pentru atragerea clienților de la alte companii din domeniul telecomunicațiilor, cât și pentru a-i fideliza pe cei pe care îi are în portofoliu. La momentul de față, de exemplu, pentru doar 2,5 euro pe lună timp de patru luni, după care 5 euro, ai un abonament nelimitat în orice rețea cu internet nelimitat, cu condiția să migrezi de la concurență. Eventual, poți opta și pentru un telefon bun sau foarte bun în rate.
Digi RCS RDS aduce sume fabuloase la bugetul de stat
”Grupul DIGI, prin operațiunile companiei de telecomunicații RCS & RDS S.A. și a tuturor entităților sale care își desfășoară activitatea în România, a virat, în al doilea trimestru al acestui an, 219 milioane de lei către bugetul de stat, reprezentând taxe și impozite, dintre care 76.6 milioane de lei în luna iunie. În total, în prima jumătate a anului, Grupul a avut o contribuție fiscală de peste 482 milioane de lei.”, se arată în comunicatul de presă al companiei.
Cu această ocazie, gigantul autohton din domeniul telecomunicațiilor se laudă și cu faptul că pune în practic în mod constant o viziune de business bazată pe o combinație de investiții durabile și tehnologii avansate. În final, scopul este de a satisface nevoile cât se poate de variate ale clienților din fiecare colț al țării și, din câte se pare, face o treabă foarte bună când vine vorba de acest subiect. Ca referință, Digi RCS RDS are aproximativ trei decenii de activitate pe piața din România și oferă o varietate de servicii online, de la telecomunicații fixe și mobile, până la televiziune sau internet de mare viteză.