27 iun. 2022 | 18:54

ANAF-ul schimbă foaia: te trezești urmărit penal dacă nu plătești. Ce trebuie achitat urgent, ca să n-ai dosar penal

ACTUALITATE
ANAF-ul schimbă foaia: te trezești urmărit penal dacă nu plătești. Ce trebuie achitat urgent, ca să n-ai dosar penal

Sute de mii de patroni români se pot trezi cu dosare penale, pe fondul unor datorii către stat. Pentru a înțelege despre ce este vorba și cum se poate ajunge aici, pornim discuția de la recentele modificări legislative de natură fiscală:

În Monitorul Oficial din 18 decembrie 2021 a fost afișat un act normativ care reincriminează reținerea și neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă. Cei prinși că încalcă legea riscă amenzi sau dosare penale și chiar pedepse cu închisoarea de la 1 an la 5 ani.

„Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, se arată în textul actului normativ citat.

Pentru ce ți se poate face dosar penal, concret

Conform legii, sunt vizate de aceste modificări legislative următoarele tipuri de contribuții:

-Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română
-Impozitul pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă
-Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală
-Impozit pe venitul din salarii si asimilate salariilor
-Impozitul pe veniturile din arendă
-Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi
-Impozitul pe veniturile impozabile obținute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social, potrivit legii
-Impozit pe veniturile sub forma de dividende
-Impozitul pe veniturile din pensii
-Impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc
-Impozitul pe veniturile din alte surse
-Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare
-Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică sau entitate – asociere fără personalitate juridică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific, cu modificările și completările ulterioare
-Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare
-Contribuția de asigurări sociale
-Contribuția de asigurări sociale de sănătate
-Impozitul cu reținere la sursă pe veniturile obținute din România de nerezidenți sau potrivit convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state
Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal
-Contribuția la Fondul pentru mediu.

Acum apare elementul de noutate. De săptămâna viitoare, ANAF ar putea începe să aplice legislația privind formularea de sesizări penale.

„Președintele ANAF a confirmat la începutul acestei luni, la Ora de Profit.ro, că termenul de la care va iniția automat sesizări penale este 26 iunie. Cum această dată este duminica, cel mai probabil operațiunea începe de săptămâna viitoare”, relatează Profit.ro, care amintește și faptul că „numărul contribuabililor care nu și-au îndeplinit astfel de obligații la termenul scadent era de 331.178 la finele lunii decembrie. Aproape 41.000 beneficiau de facilități fiscale, ceea ce înseamnă că peste 290.000 aveau o situație care ar impune acum ca ANAF să transmită sesizare penală procurorilor”.