Amenzi de aproape jumătate de milion, pe litoral: cum ești furat în vacanță, la Marea Neagră

Amenzi de aproape jumătate de milion, pe litoral: cum ești furat în vacanță, la Marea Neagră

Nici n-a început bine sezonul estival, că deja curg amenzile pe litoral. Astfel,  inspectorii care activează în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022” au dat amenzi de 443.600 lei lei în prima săptămâna de activitate.

Ca referință, s-au efectuat acţiuni de control la 200 de unităţi de alimentaţie publică, conform unui comunicat al Autorității Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), citat de Agerpres.

„Inspectorii care activează în cadrul ‘Comandamentului Sezon Estival 2022’, în prima săptămână de activitate, au verificat 200 de unităţi de alimentaţie publică şi de vânzare cu amănuntul de pe litoral. Medicii veterinari din cadrul ‘Comandamentului Sezon Estival 2022’ desfăşoară acţiuni de control oficial în toate staţiunile de pe litoralul Mării Negre, în echipe mixte, dar şi în parteneriat cu alte instituţii ale statului cu atribuţii de control”, scrie în comunicat.

Operațiuni ample pe litoral

Așadar, în urma acestor controale, inspectorii sanitar veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au oferit şi consiliere operatorilor economici verificaţi. Potrivit ANSVSA, pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 443.600 de lei.

Mai mult, în urma controalelor de pe litoral, a fost confiscată şi o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare. În cele din urmă, s-au stabilit termene de remediere ale neconformităţilor constatate si termene de recontrol pentru verificarea corectării acestora.

Conform ANSVSA, medicii veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2022 fac acţiuni de control în toate staţiunile de pe litoralul Marii Negre, în echipe mixte, dar şi în parteneriat cu alte instituţii ale statului care au atribuţii de control.

Nu în ultimul rând, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin intermediul Direcţiei din Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al „Comandamentului Sezon Estival 2022”: 0786 577 007, unde aceștia  pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Numărul de telefon  funcţionează în paralel cu numărul Call Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, care este apelabil gratuit, din orice reţea telefonică.