12 apr. 2022 | 15:25

Amendă de până la 500 de lei pentru un gest banal în mașină: nu doar șoferii sunt sancționați

ACTUALITATE
Amendă de până la 500 de lei pentru un gest banal în mașină: nu doar șoferii sunt sancționați

Șoferii care nu respectă regulile Codului Rutier riscă să pună în pericol viața personală, a pasagerilor și a celorlalți participanți în trafic.

Codul Rutier din România reprezintă totalitatea legilor referitoare la utilizarea căilor de comunicație de către pietoni, șoferi, bicicliști, motocicliști și alte categorii de participanți la trafic.

Chiar dacă majoritatea neregulilor sunt sancționate conform legii de către autorități, mulți șoferi nu respectă însă regulile de circulație specifice. Una dintre cele mai importante astfel de obligații ale conducătorului autovehiculului este și una dintre cele mai des încălcate de către persoanele de la volan.

Una dintre cele mai importante reguli ale codului rutier este purtarea centurii de siguranță. Aceasta are ca scop protejarea conducătorului autovehiculului și pasagerilor acestuia în cazul unui accident rutier major sau minor. Purtarea centurii de siguranță trebuie respectată atât de persoana care se află la volan, cât și de restul pasagerilor, indiferent de vârstă sau de bancheta pe care se situează.

Cât de mare este amenda

Conform Codului Rutier și a legislației în vigoare, punctul de amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim pe economie.

Astfel, în prezent, valoarea punctul de amendă  a fost înghețată la suma de 145 de lei, însă o dată cu majorarea salariului pe economie, punctul de penalizare poate atinge suma de 225 de lei. În cazul în care conducătorul auto nu folosește centura de siguranță, acesta poate fi sancționat de autoritățile competente cu două sau trei puncte de amendă. Acest lucru face ca valoarea amenzii în cazul nerespectării obligativității centurii de siguranță să fie cuprinsă între cel puțin 290 și 435 de lei.

„Constituie contravenții și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: 8. nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul și a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranță omologate”, se notează în Articolul 99, Alineatul 1,pct. 8 al Ordonanței nr. 195/2002 cu privire la circulația pe drumurile publice.

Cu toate acestea, anumite categorii de persoane sunt exceptate de la purtarea centurii de siguranță în anumite cazuri izolate în care folosirea obiectului omologat le-ar putea pune sănătatea în pericol, sau în care necesitatea utilizării elementului de protecție nu este vitală. Iată care sunt cazurile speciale în care centura de siguranță nu este obligatorie:

  • Șoferii care execută manevra de mers înapoi (marșarier);
  • Șoferii a căror autovehicul se află în staționare;
  • Femeile însărcinate în stare vizibilă;
  • Șoferii care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri;
  • Instructorul auto pe perioada pregătirii practice a persoanelor care învață să conducă o mașină pe drumurile publice;
  • Examinatorul din cadrul autorității competente în momentul desfășurării probelor practice ale examenului aferent obținerii permisului de conducere;
  • Persoanele care prezintă un certificat medical care atestă o afecțiune ce contraindică purtarea centurii de siguranță.