Amânarea ratelor în România, din nou legală: cea mai nouă mână de ajutor întinsă românilor, în contextul crizei economice

Amânarea ratelor în România, din nou legală: cea mai nouă mână de ajutor întinsă românilor, în contextul crizei economice

România trece printr-o criză financiară de proporții astronomice, iar perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare. După ce au ajutat românii vulnerabili cu tichete sociale de 250 de lei și un ajutor de suplimentare a pensiei egal cu 700 de lei, oficialitățile s-au gândit și la posibilitatea amânării ratelor cu până la 9 luni, ca în pandemie.

La Ministerul Finanțelor, există un proiect de moratoriu care s-a lansat în dezbatere la începutul acestei săptămâni. Mecanismul detaliat în document este foarte similar cu cel adoptat în perioada pandemiei și are legătură cu criza economică prin care trecem la ora actuală, scumpirile la energie, creșterea carburantului și a tuturor prețurilor, mai ales la alimente.

Românii își pot amâna ratele, din nou

„Prezentul act normativ are în vedere crearea unor facilităţi privind obligaţiile de plată a ratelor şi dobânzilor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderilor mici şi mijlocii, profesiile liberale şi cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei şi persoane juridice după cum urmează: moratoriul se adresează atât persoanelor juridice, cât şi persoanelor fizice afectate de această criză şi prevede posibilitatea amânării la plată pe baza solicitării adresate de debitor către creditor pe o perioadă limitată de până la 9 luni; obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă de cel mult 9 luni”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Cei care vor să-și amâne ratele trebuie să urmeze, în mod previzibil, câțiva pași. După cum se detaliază în documentul aflat în dezbatere publică, pentru debitorii persoane juridice se prevede prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Dincolo de firme, însă, de această măsură urmează să beneficieze persoanele fizice, cele fizice autorizate, întreprinderile individuale, cele familiale, întreprinderile mici și mijlocii, profesiile liberale, dar și firmele. Măsura a fost anunțată în urmă cu aproape o lună și este cuprinsă în pachetului Guvernului de măsuri sociale și economice intitulat ”Sprijin pentru România”. Singura regulă este să nu ai restanțe de plată la data solicitări, dar nici în cele șase luni premergătoare. În același timp, pe partea de persoane juridice, nu pot beneficia de amânarea ratelor decât cei ce nu se află în insolvență/ incapacitate de plată la data solicitării amânării și nu sunt subiectul unei proceduri de executare silită inițiată de un alt creditor.

Citește și: