Ai rate la bancă? Mai ia-ți un job, altfel nu vei rezista în perioada următoare. Iată de ce

Ai rate la bancă? Mai ia-ți un job, altfel nu vei rezista în perioada următoare. Iată de ce

Vin vremuri grele, din punct de vedere financiar, pentru românii care au în derulare credite la bănci cu dobândă variabilă. Cele mai recente previziuni economice indică o scumpire iminentă a dobânzilor, iar inflația va măcina și ea, în paralel, puterea de cumpărare a oamenilor de rând.

Dacă te numeri printre românii care, din varii motive, au apelat la împrumuturi bancare, iar dobânda din contract nu este fixă, vei suporta o rată mai scumpă, în curând.

Conform analiștilor economici, e iminentă majorarea dobânzii pe politică monetară, principalul instrument al Băncii Naționale a României (BNR) în lupta contra inflației accelerate. Acest lucru va duce la creșterea dobânzilor practicate de băncile comerciale, atât pentru creditele în derulare, cât și pentru cele nou accesate. Amintim că Banca Națională a României a majorat dobânzile în mai multe rânduri și a ajuns de la 1,5% la 2,5%.

Ce te așteaptă, mai exact

Indicatorii în funcție de care se calculează ratele la credite consemnează deja creșteri substanțiale.

ROBOR la 3 luni, indice încă relevant pentru multe dintre creditele în lei cu dobândă variabilă acordate înainte de 2019, a ajuns la o medie de 3,4% pe primele două luni jumătate din anul curent. Evoluția e semnificativă, dacă ținem cont de faptul că în primul trimestru al anului trecut, media sa gravita în jurul valorii de 2,5%.

Dacă BNR va modifica din nou dobânda-cheie, iar piața va fi marcată de același val de scumpiri și instabilitate pe piețele financiare, sunt așteptate noi scumpiri atât la ROBOR, cât și la IRCC, indicatorul în baza căruia se calculează creditele contractate după luna mai a anului 2019.

Din nefericire, previziunile nu sunt deloc optimiste. Banca Naționala crede că vom atinge un vârf de 12,5% al inflației, la finele anului, ceea ce se traduce prin scumpiri și, implicit, în lipsa unor majorarări de venituri, la scăderea puterii de cumpărare.

De asemenea, analiștii se așteaptă ca în 2022 ROBOR să ajungă la valoarea de 4,5% – 5%, iar IRCC la 4%.

Prin urmare, nu doar că vei plăti o rată mai scumpă, ci banii nu vor mai avea aceeași valoare, deci îți vei permite să faci mai puține achiziții, deși vei încasa aceleași venituri.

Astfel stând lucrurile, e momentul cel mai potrivit ca românii să fie conștienți de valorile fundamentale ale educației financiare. Respectiv, să evite gradul maxim de îndatorare, dacă au de gând să contracteze credite în perioada următoare și să nu își asume riscuri mari, să ia în calcul un eventual șomaj și să-și calculeze capacitatea de rambursare a creditului și în situația în care apar cheltuieli neprevăzute. Totodată, unii analiști recomandă orientarea către credite cu dobândă fixă pe o perioadă cât mai extinsă, pentru a te pune la adăpost de scumpirile dobânzilor.