05 iul. 2022 | 20:14

Accident în Maramureș. Un autocar cu pasageri s-a răsturnat. O persoană a murit și alte șapte sunt rănite

ULTIMA ORĂ
Accident în Maramureș. Un autocar cu pasageri s-a răsturnat. O persoană a murit și alte șapte sunt rănite

Un accident s-a produs în județul Maramureș, marți după-amiază, în localitatea Moisei. Un autocar plin cu pasageri s-a răsturnat în afara părții carosabile. Pentru gestionarea eficientă a situației, autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție. La fața locului acționează două mașini de stingere, două ehipaje de descarcerare, patru ambulanțe SMURD, patru ambulanțe SAJ și un elicopter.

Accident în județul Maramureș

Update ora 20.12. Şoferul autocarului implicat în accidentul rutier de pe DN 18 a murit, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuţ. Primele manevre de resuscitare au fost acordate de Gabriel Timiş de la Secţia de Pompieri Vişeu de Sus, împreună cu trei elevi subofiţeri aflaţi în prima zi de practică, a mai spus reprezentantul pompierilor.

Update ora 17.24. Opt persoane au fost transportate de urgență la spital. Ceilalți călători implicați în eveniment au fost preluați de un autocar, pus la dispoziție de autoritățile locale, urmând a fi cazați la o pensiune din zonă.

Știrea inițială: Un accident rutier cu mai multe victime a avut loc, marţi după-amiază, pe DN 18, în zona localității Moisei din județul Maramureș. Este vorba despre un autocar al cărui şofer a pierdut controlul volanului şi a intrat în gardul unei case. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, a precizat  Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Acționează mai multe mașini de pompieri, echipaje SMURD și SAJ.

A fost activat Planul roșu de intervenție

De asemenea, au fost suplimentate forțele de intervenție de la nivelul ISU Bistrița-Năsăud cu următoarele mijloace: două ambulanțe SMURD, o autospecială transport victime multiple și un punct medical avansat. Potrivit informațiilor preliminare, 51 de persoane au fost implicate în evenimentul rutier.

În urma accidentului au rezultate șase victime, dintre care o persoană în stop cardio-respirator. Trei oameni au fost duși la CPU Borșa și alți doi primesc îngrijiri medicale la fața locului. Ceilalți călători sunt în stare bună, fără probleme deosebite, a transmis ISU Maramureș.

„Mai multe persoane acuză dureri, fiind investigate medical la faţa locului, nu se cunoaşte momentan numărul exact al acestora. Din acest motiv, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a spus Centrul Infotrafic.

Trafic îngreunat pe DN 18

În zonă se circulă pe un singur fir, alternativ, prin dirijare de către poliţişti, au explicat autoritățile. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi, în autocar se aflau turişti polonezi. La locul evenimentului rutier au fost trimise mai multe echipaje de prim ajutor, inclusiv un elicopter.

„Forţele de intervenţie se deplasează spre locul evenimentului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două de descarcerare, trei echipaje cu paramedici, un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), o autospecială de transport victime multiple, 4 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) şi un elicopter”, a menţionat Gonczi.

Reamintim că un autocar a intrat în gardul unei case după ce șoferul a pierdut controlul volanului. Accidentul s-a produs pe DN18, în localitatea Moisei din județul Maramureș. Având în vedere numărul mare al persoanelor implicate (51), a fost activat Planul roșu de intervenție.