03 sept. 2021 | 07:35

WhatsApp, îngropat de o amendă fabuloasă: partajarea datelor tale cu Facebook se taxează

ACTUALITATE
WhatsApp, îngropat de o amendă fabuloasă: partajarea datelor tale cu Facebook se taxează
WhatsApp, care este deținut de Facebook, a primit o amendă de 225 milioane de euro de la autoritatea de reglementare irlandeză. Este vorba de protecția datelor tale.

Ca urmare a directivei Comisiei Europeme, autoritatea de reglementare în domeniul protecției datelor din Irlanda a amendat WhattsApp cu 225 milioane de euro pentru probleme legate de conformarea la normele Uniunii Europene din 2018. Acestea se referă la impunerea anumitor reguli privind transparența.

„Aceasta include furnizarea de informații persoanelor vizate despre partajarea datelor între WhatsApp și alte companii Facebook”, a menționat Ireland’s Data Privacy Commissioner.

Cei de la WhatsApp au declarat că „nu pot fi de acord cu decizia de astăzi cu privire la transparența pe care am oferit-o oamenilor, iar sancțiunile sunt cu totul disproporționate”.

Pe de altă parte, Consiliul European pentru Protecția Datelor a explicat că a dat încă din iulie mai multe indicații agenției irlandeze să răspundă acuzațiilor altor state care consideră că a durat prea mult timp luarea unor decizii în cazurile care implică giganți tehnologici. Organismul european consideră că amenda dată WhatsApp ar trebui să țină seama de cifra de afaceri a Facebook, compania care o deține.

Avertisment pentru toți utilizatorii de WhatsApp: doar asta să nu trimiți într-un mesaj. Amenzi șocante, chiar și în România

Digitalizarea serviciilor se poate face foarte rapid și incredibil de prost, în același timp. Aceeași digitalizare poate duce la amenzi usturătoare din cauza mesajelor expediate pe WhatsApp și nu este de glumit cu asta.

În timp ce grupurile de WhatsApp au devenit omniprezente pe terminalele fiecăruia dintre noi, aceleași grupuri sunt acum o constantă în companii, un mijloc oficial de comunicare. Problema este că mecanismul cu pricina te expune unor potențiale probleme de securitate și, mai grav decât atât, de încălcare a legislației în vigoare.