VIDEO De la Rocky la Alexa, reclama care face asistentul de la Amazon mai atractiv

În următoarele zile, vom fi asaltați cu reclame menite să fie difuzate în timpul Super Bowl-ului din acest an, unele mai reușite decât altele. Cea mai recentă dintre ele care a început să circule pe internet este este la Alexa, asistentul virtual al Amazon.

Duminică are loc finala campionatului de fotbal american. Evenimentul este supranumit Super Bowl, dar din cauza faptului că NFL are drept de proprietate intelectuală pe denumirea cu pricina, toate evenimentele corelate cu respectivul meci vor purta titulatura de Big Game, Marele Joc.

Detaliile de fond sunt însă mai puțin relevante. Oricum, în această parte a oceanul, pe noi ne interesează mai mult reclamele virale create special pentru Super Bowl, decât meciul de fotbal în sine. Cel mai recent efort de marketing creativ vine din partea celor de la Amazon, durează aproximativ un minut și îl are pe Michael B. Jordan în rolul principal. Pe Jordan s-ar putea să-l cunoști datorită rolului pe care l-a avut în Black Panther sau cele mai nou film din seria Rocky.

Intitulată Corpului lui Alexa, reclama ne arată interacțiunea unui angajat Amazon cu cel mai nou model de Amazon Echo, o boxă inteligentă cu un preț de aproximativ 100 de dolari. Jordan joacă rolul boxei inteligente.

”Pur și simplu nu mi-am putut imagine un recipient mai frumos în interiorul căruia să fie Alexa”, exclamă angajata Amazon într-o manifestare ostentativă de objectificare a bărbatului, după 100 de ani de objectificare a femeii. Nu durează mult de la prima interacțiune cu ”boxa”, până când prin fața casei trece un autobuz cu o reclamă la Without Remorse, un serial de pe serviciul de streaming Amazon Prime Video cu Michael B. Jordan în rolul principal. Imediat după, urmează câteva scene foarte greu de descris în cuvinte cu Jordan din poziția de asistent virtual și foarte bun executant al unor comenzi vocale.

Alexandru Puiu
11:00 05.02.2021
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video