VIDEO Cât de impresionant este Invasion, noul serial original Apple

Sezonul doi din For All Mankind s-ar putea să se fi încheiat în aprilie, dar abonații Apple TV + pot aștepta cu nerăbdare să urmărească o nouă serie originală SF pe platforma de streaming, care vine în această toamnă: Invasion.

Așadar, pe 22 octombrie, Apple va lansa Invasion. Cu Sam Neill (Jurassic Park), Shamier Anderson (Awake), Golshifteh Farahani (Paterson), Firas Nassar (Fauda) și Shioli Kutsuna (Deadpool 2), seria spune povestea unei invazii extraterestre care a cuprins întreaga planetă.

În trailerul pe care Apple l-a împărtășit cu fanii, care îl prezintă pe personajul lui Neill, șeriful John Bell Tyson, care filozofează despre scopul umanității pe Pământ, avem o idee deja despre poveste.

Invasion va veni pe Apple TV +


Personajele principale sunt răspândite pe tot globul, în locații precum Tokyo, Londra și Afganistan. Primele semne care ar putea da o idee despre ce urmează să se întâmple apar atunci când Tyson descoperă un crater mare pe câmpul unui fermier. În cele din urmă, iadul se dezlănțuie și, spre sfârșitul clipului, putem observa și care este amenințarea pentru oameni.

Invasion este un serial de mare buget de science fiction de Simon Kinberg și David Weil, care se îndreaptă către Apple TV + în acest an. Seria Invasion este una dintre cele mai ambițioase serii Apple de până acum, o serie pe diferite continente care ne arată o invazie extraterestră din perspective multiple. Serialul a fost filmat în New York, Manchester, Maroc și Japonia. O mare parte din filmările din New York și Maroc au fost făcute înainte de blocarea din cauza pandemiei coronavirusului.

Vedeta serialului Sam Neill va juca rolul șerifului John Bell Tayson, un “avocet” rural care urmează să se pensioneze. Shamier Anderson joacă rolul lui Trevante Ward, un soldat din Afganistan. Golshifteh Farahani o va juca pe Aneesha Malik, o imigrantă siriană care locuiește pe Long Island împreună cu soțul ei, rol jucat de Firas Nassar.

Ozana Mazilu
13:35 10.06.2021
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video