Vești bune pentru datornici: executările silite, suspendate aproape 1 an. Ce zice legea

Vești bune pentru datornici: executările silite, suspendate aproape 1 an. Ce zice legea

Vești bune pentru românii cu datorii. Companiile cu datorii ar putea beneficia de mai mult suport în achitarea creanțelor, prin mai multe instrumente noi, precum și posibila suspendare a executării silite pe anumite perioade de timp.

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică, până pe 9 aprilie 2021, un proiectul de lege pentru transpunerea Directivei Uniunii Europene privind restructurarea și insolvența. Concret, proiectul vine cu o regândire structurală și conceptuală a mecanismului de prevenire a insolvenței.

Proiectul propune modificări semnificative în ceea ce privește suspendarea executărilor silite, după cum spun specialiști ONV LAW, citați de NewMoney. Astfel, se suspendă executările silite de drept de la data deschiderii procedurii, pentru susținerea negocierilor (4 luni, cu posibilitatea de prelungire, în condiții specifice, până la 12 luni).

„Întrucât acest mecanism, în reglementarea în vigoare, s-a dovedit ineficient și neatractiv, se propun prin proiectul de lege proceduri clare, simple și eficiente, care să încurajeze companiile și creditorii să apeleze la restructurare încă de la primele semne de dificultate. Cresc, astfel, șansele de redresare a afacerilor, sunt salvate locuri de muncă și valoarea din companiile românești.”
Stelian Ion, ministrul Justiției

Proiectul prevede o nouă procedură pre-insolvență, în cea mai mare parte a sa extrajudiciară, acordul de restructurare preventivă, și reconstruiește, în lumina standardelor Directivei, concordatul preventiv.

Suspendarea pe o perioadă determinată a executărilor silite

Suspendarea pe o perioadă determinată a executărilor silite, regula păstrării de către debitor a administrării afacerii, cerințe de vot echilibrate, procedură suplă de confirmare de către instanță a rezultatelor negocierilor sunt doar câteva dintre instrumentele de la care autoritățile speră să aducă eficiență procedurilor noi.

„Sunt create, în spiritul Directivei, garanții adecvate pentru creditori, care să le confere încredere pentru a finanța o restructurare a afacerii şi să le asigure o recuperare a creanțelor superioară celei din insolvență”, a mai spus ministrul Justiției.

Mediul de afaceri, de partea schimbării legislației

Conform declarațiilor principalilor actori implicați, mediul de afaceri este de partea schimbării legislației actuale.

„80% dintre reprezentanții mediului de afaceri consultați au fost în favoarea unei noi proceduri de restructurare, confidențială și extrajudiciară, care să încurajeze abordarea timpurie a stării de dificultate, transmite Ministerul în expunerea de motive. Aceasta este o gură de aer binevenită pentru companii în actualul context pandemic […].”
Bogdan Frigioiu, Senior Associate ONV LAW

În ceea ce privește proiectul, după primirea propunerilor (până pe 9 aprilie), acesta va fi transmis pentru aprobare către Camera Deputaților.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: