09 nov. 2021 | 08:15

Vestea zilei pentru amatorii de criptomonede: toate băncile sunt implicate și s-ar putea să fie de bine pentru Bitcoin

ACTUALITATE
Vestea zilei pentru amatorii de criptomonede: toate băncile sunt implicate și s-ar putea să fie de bine pentru Bitcoin

Când vine vorba de criptomonede, interesul pe această zonă a explodat în ultimii ani, detaliu care se reflectă și în valoarea principalelor monede digitale, precum Bitcoin sau Ether. Din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză interesul instituțiilor bancare pentru investiții în domeniu.

În ultimul deceniu, poziția oficială a băncilor când vine vorba de criptomonede a fost una destul de ambiguă și a variat semnificativ de la o țară la alta. În timp ce Bitcoin a devenit monedă oficială în El Salvador, unii directori afirmau că principala monedă digitală nu are nicio valoare reală. Lucrurile s-au mai schimbat între timp.

Băncile trec pe Bitcoin și alte criptomonede

Vikram Pandit este fostul director al gigantului bancar Citigroup și o persoană care înțelege foarte bine particularitățile pieței economice mondiale. Din această poziție, a făcut niște previziuni foarte interesante într-un interviu acordat celor de la Bloomberg.

În opinia lui Pandit, este vorba de maxim trei ani până când ”fiecare bancă mare sau companie de investiții se va gândi activ” dar nu ar fi bine să tranzacționeze ”active legate de criptomonede”. În contextul în care tot mai mulți dintre bogații lumii cochetează cu această zonă din piață, ignorarea ei tinde să fie o manifestare de inconștiență din partea instituțiilor financiare tradiționale.

După ce valoarea criptomonedelor a crescut semnificativ în 2021, comentariile fostului director Citigroup reprezintă o dovadă clară a fpatului că sectorul bancar nu mai poate neglija interesul investitorilor pentru active crypto, indiferent dacă discutăm de bitcoin sau NFT. Ca referință, Pandit a fost CEO al Gitigroup între 2007 și 2012, înființând ulterior The Orogen Group, o companie axată pe investiții în domeniul tehnologiei.

Printre giganții care au făcut deja investiții semnificative în acest domeniu al criptomonedelor se numără BlackRock (Warren Buffet), Tesla (Elon Musk) și Mastercard. Până și cofondatorul Apple, Steve Wozniak, a lăudat de curând Bitcoin.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele