Top 10 Netflix: filmele clasice pe care să nu le ratezi în iunie

Top 10 Netflix: filmele clasice pe care să nu le ratezi în iunie

Încercarea de a găsi cel mai bun film de vizionat pe Netflix poate fi o provocare uneori. Am fost cu toții acolo. Ai decis că vei urmări ceva. Ai la dispoziție întregul Netflix, chiar și o listă de filme recomandate sau lista ta în care ți-ai marcat deja unele pelicule pentru a le viziona în viitor.

În continuare, dacă ai nevoie de inspirație, am alcătuit o listă cu unele dintre cele mai bune filme disponibile în prezent pentru streaming, de la clasice la “nestemate” ascunse și nu numai.

The Big Lebowski

Jeff Lebowski, alias „Dude”, este un om cu principii. Este, de asemenea, foarte leneș. Apreciază oricând un pahar de ceva bun și compania prietenului său, Walter. Timpul său liber îl consacră celor două pasiuni ale sale: prizarea de droguri și bowling-ul.

The Mitchells vs. the Machines

Creatorii producțiilor Spider-Man: Into The Spider-Verse (premiată cu Oscar) și The LEGO Movie prezintă The Mitchells vs. The Machines, o comedie de acțiune animată despre o familie obișnuită, care se află în mijlocul celei mai mari provocări de până acum: salvarea lumii de la apocalipsa roboților.

Crimson Peak

Când un străin fermecător îi fură inima, o tânără acceptă să se mute cu acesta la Crimson Peak, pe domeniul familiei lui, într-o casă roșie ca sângele, un loc plin de secrete care o vor bântui pentru eternitate. Între dorință și tenebre, între mister și nebunie stă adevărul din spatele casei din Crimson Peak.

Back to the Future

Steven Spielberg prezintă o comedie fantastică și plină de umor ce depășește limitele timpului cu ingeniozitate și imaginație. Michael J. Fox joacă în rolul lui Marty McFly, adolescentul american obișnuit al anilor ’80 care este trimis în mod accidental în 1955 într-o mașină a timpului DeLorean, alimentată cu plutoniu, al cărei inventator este un om de știință nebun, interpretat de Christopher Lloyd.

Top 10 filme clasice pe Netflix în iunie

Rush

Acțiunea filmului Rush: Rivalitate și Adrenalină are loc în epoca de aur a curselor Formula 1 și relatează povestea adevărată a doi dintre cei mai cunoscuți piloți din această competiție, rivali: James Hunt versus Niki Lauda, dar și lupta dintre echipele lor, McLaren și Ferrari.

Bad Trip

Farse reale și oameni obișnuiți într-un film cât se poate de real. De la unul dintre producătorii seriilor Jackass și Un bunic nebun, această comedie cu camera ascunsă urmărește doi prieteni buni într-o călătorie de-a lungul și de-a latul Americii, în care farsele originale și zgomotoase atrag oamenii întâlniți pe drum într-un vârtej haotic.

Enola Holmes

Bazat pe îndrăgita serie de cărți semnată de Nancy Springer, Enola Holmes este un film de mister și aventură, în care cel mai mare detectiv al lumii își întâlnește cel mai aprig competitor: propria soră adolescentă.

The Conjuring

Bazat pe o poveste adevărată, The Conjuring spune povestea a doi specialiști în paranormal, Ed și Lorraine Warren, care sunt chemați de familia Perron, terorizată de prezența unor spirite întunecate la ferma lor. Forțați să confrunte puternicul demon, cei doi au de-a face cu cel mai terifiant caz din cariera lor.

Superbad

Evan și Seth sunt doi amici care nu se pot despărți nicio clipă unul de celălalt. Ceea ce este o problemă, pentru că la sfârșitul anului școlar ei vor pleca spre două universități diferite.

Mank

Hollywoodul anilor ’30 este reevaluat prin ochii causticului critic social și scenarist alcoolic Herman J. Mankiewicz (Gary Oldman), care se străduie să finalizeze scenariul filmului Cetățeanul Kane pentru Orson Welles (Tom Burke).

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: