Statul promite că va fi serios în ceea ce privește compensarea facturilor la energie și gaz

Statul promite că va fi serios în ceea ce privește compensarea facturilor la energie și gaz

Statul român, prin reprezentanții Ministerului de Energie, fac o promisiune solemnă către furnizorii de energie electrică și gaze naturale de la noi din țară.

Concret, furnizorilor li se promite faptul că statul va achita la timp, conform legislației, , în termen de 30 de zile, banii care li se cuvin în urma compensărilor la facturile consumatorilor finali.

Ministrul Energiei asigură furnizorii că totul va fi bine

„Nu este cazul (ca furnizorii să se îngrijoreze că plăţile vor fi întârziate – n.r.). Furnizorii îşi vor primi banii în 30 de zile, aşa cum prevede legea. Ulterior, se va face un control şi, dacă vor fi greşeli, acestea vor fi corectate”, transmite ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Potrivit oficialului de la Energie, producătorii de energie din combustibili fosili nu vor plăti supraimpozitul de 80%. Această decizie vine după ce oficialii CE Oltenia şi Elcen au arătat că această măsură va avea efecte dezastruoase pentru companiile lor.

„Vom corecta acel amendament, ca producătorii de energie din combustibil fosili să fie exceptaţi, întrucât costul de producţie este mai mare de 450 de lei pe MWh. Cei care au beneficiat cel mai mult de creşterea preţurilor la energie sunt cei din regenerabile, inclusiv Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, unde costurile sunt mai mici (…) Eu am spus că românii nu vor plăti mai mult decât au plătit în decembrie anul trecut, plafonare plus compensare. Ce avem acum în proiect duce preţul la ce era în decembrie anul trecut, dar nu scade sub 68 de bani, care era preţul cel mai mic anul trecut”, a mai punctat ministrul Popescu.

Consumatorii trebuie să știe că, pentru a beneficia de măsura cumpensării, trebuie să se încadreze în anumite limite de consum. Potrivit legii, limitele pentru consumurile de electricitate sunt cuprinse între 150 kWh și 1.000 kWh pentru toate cele cinci luni ale sezonului rece, în timp ce, în cazul gazelor naturale, limitele de consum sunt, pentru aceeași perioadă, cuprinse între 100 m3 și 1.000 m3.

Citește și: