Squid Game, pretextul unei fraude de milioane de dolari sau cum să păcălești amatorii de criptomonede

Squid Game, pretextul unei fraude de milioane de dolari sau cum să păcălești amatorii de criptomonede

Fenomenul cultural Squid Game a dat startul unei serii stufoase de tentative de îmbogățire rapidă. Niciuna nu a fost însă mai eficientă decât prima criptomonedă inspirată de show-ul Netflix. Nu de alta, dar presimt că vor fi mai multe.

Foarte mulți oameni au rămas fără economiile de o viață după ce și-au băgat banii în moneda virtuală inspirată din Squid Game. În aproximativ o săptămână, însă, după ce valoarea ei a crescut de zeci de mii de ori, s-a redus la aproape zero. Pierderile au fost de 99,99% pentru care s-au decis să ”investească”. Site-ul criptomonedei a fost închis, iar paginile aferente proiectului de pe rețelele de socializare nu mai pot fi accesate, semne clare ale faptului că, încă de la început, a fost vorba de o fraudă.

Păcăleala Squid Game, semnele fraudei au fost întotdeauna acolo

În urmă cu câteva zile, scriam primele rânduri despre această tânără criptomonedă. Explicam aici și de ce am crezut încă de la început că este ceva putred la mijloc, având în vedere că cei care își încercau norocul investind în Squid nu mai reușeau să vândă banii digitali.

Acum, cineva a fugit cu banii într-o mișcare frauduloasă de tip ”rug pull”. E ca și cum ai spun că le-a tras covorul de sub picioare. Creatorii monedei au atras investitorii, au făcut un pic de marketing creativ în jurul unui joc care ar fi urmat să se lanseze cândva în noiembrie, dar au fugit cu banii până să se întâmple altceva. Este vorba de 3,38 milioane de dolari, o valoare deloc neglijabilă.

Păcăleala a început marți, în urmă cu o săptămână. O criptomonedă Squid se vindea un cent pe unitate. Duminică, prețul a sărit la 38 de dolari. Luni a fost 90 de dolari, iar în prima parte a zilei de marți atinsese valoarea extraordinară de 2856 de dolari pe crypto. La momentul redactării acestor rânduri, prețul este de 0,003 centi, conform CoinMarketCap, via Business Insider.

„Este una dintre multele înșelătorii în care sunt atrași investitori naivi de către promotori rău-voitori”, a spus Eswar Prasad, economist la Universitatea Cornell, pentru BBC. Merită avut în vedere că, la fel ca aproape orice tentativă de fraudă online, site-ul din spatele criptomonedei inspirate de Squid Game avea numeroase greșeli de ortografie și gramaticale. Acest aspect rămâne în continuare relevant pentru a-ți da seama de problemă.

Citește și: