Singurele apartamente care se ieftinesc în România: ce trebuie să știi dacă îți cauți o locuință accesibilă

Singurele apartamente care se ieftinesc în România: ce trebuie să știi dacă îți cauți o locuință accesibilă

Pentru o perioadă destul de lungă, locuințele ANL au fost privite cu scepticism de către români, pentru că erau prea mici sau într-o zonă greu accesibilă. Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar acum s-ar putea să includă singurele apartamente care se ieftinesc.

Prețurile de vânzare ale locuințelor ANL vor scădea în acest an la nivelul celor din 2019, în conformitate cu o modificare legislativă inițiată de ministerul Dezvoltării și adoptate joi de Guvern. În practică, este vorba de o Ordonanță de urgență care modifică legea ANL, stabilind că prețul de vânzare a locuințelor pornește nu de la costul construirii unui nou imobil, ci de la costul de construcție al imobilului în cauză, redusă cu amortizarea, chiria plătită, cu o pondere conformă gradului de indice al localităților.

Acest efort legislativ s-a făcut pentru a nu se mai repeta situația din 2020. „Anul trecut, din cauza formulei existente până în prezent, la sfârșitul lunii iulie 2020 a avut loc o creștere cu 60-70% a prețurilor de vânzare a apartamentelor destinate tinerilor. Reglementarea aflată în vigoare vorbea de o valoare de înlocuire care se aplica – era un mecanism care avea în vedere prețul de construcție al imobilelor din anul anterior vânzării.

Drept urmare în 2020 a intervenit efectul OUG 114 cu creșterea prețurilor materialelor de construcții, respectiv creșterea finanțării resursei umane din domeniul construcțiilor, și acest lucru s-a evidențiat în această creștere a prețurilor.

Ceea ce am propus noi a fost o întreagă regândire a mecanismului de determinare a prețurilor de vânzare a locuințelor, astfel încât pe baza acestui mecanism prețurile să revină acolo unde au fost în 2019.
Mecanismul pe care noi l-am propus și Guvernul l-a aprobat are în vedere prețul de construcție al imobilului respectiv al apartamentului pe care-l ocupă tinerii, din care se scade amortizarea, adică nivelul chiriei aplicate pentru că este un venit care deja s-a încasat de-a lungul timpului. Se aplică apoi un coeficient de indice al localităților pentru că nu poate fi același preț în București și într-un oraș din provincie și de asemenea se aplică și o inflație la acest mecanism.”, a declarat joi ministrul Cseke Attila la finalul ședinței de Guvern.

Dincolo de particularitățile legislative din spate, în practică, avem următoarele exemple pentru câteva orașe din România. Acestea au fost prezentate de același ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și includ prețuri pentru locuințe în 2019, 2020 și 2021. Acestea din urmă au fost calculate în urma adoptării noului OUG.

În Municipiul Alba Iulia un apartament de 88 mp

  • în 2019 prețul de locuință a fost de 129.615 lei
  • în 2020 prețul simulat al aceluiași apartament, pentru că nu s-a vândut, a urcat la 220.047 de lei
  • în 2021 prețul va fi 129712 lei in urma adoptării acestei OUG

În Municipiul Bacău apartament de 84 mp, construit în 2000

  • în 2019 prețul de locuință a fost de 127.649 lei
  • în 2020 prețul simulat pentru același apartament a fost de 214.806 lei
  • în 2021 prețul acestui apartament va fi de 115.915 lei în urma adoptării acestei OUG.

În județul Hunedoara, municipiul Lupeni 71,4 mp, construcție din 2013

  • în 2019 prețul de locuință a fost de 111.375 lei
  • în 2020 prețul simulat pentru același apartament a fost de 184.678 lei
  • în 2021 prețul acestui apartament va fi de 108.364 lei în urma adoptării acestei OUG.

În Timișoara, apartament 77,3 mp, anul construcției 2007

  • în 2019 prețul de locuință a fost de 114.660 lei
  • în 2020 prețul simulat pentru același apartament a fost de 194.838 lei
  • în 2021 prețul acestui apartament va fi de 119.278 lei în urma adoptării acestei OUG.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: