Se schimbă legea privind facturile la utilități: ce NU vor mai avea voie să-ți facă furnizorii

Se schimbă legea privind facturile la utilități: ce NU vor mai avea voie să-ți facă furnizorii

Un nou proiect de lege va schimba regulile pentru facturile la utilități, în România. Dacă prevederile acestuia vor intra în vigoare, atunci ele nu vor mai putea fi titluri executorii.

Un proiect de lege înregistrat marți la Senat pentru dezbatere, prevede clar faptul că facturile la utilități, precum salubrizarea sau alimentarea cu energie termică nu vor mai putea fi titluri executorii.

Noi drepturi pentru consumatori

Practic, în cazul în care acest proiect va trece de votul parlamentarilor și se va aplica, consumatorii vor avea mai multe drepturi în fața furnizorilor serviciilor elementare. Pentru cei nefamiliarizați cu acest termen, trebuie notat faptul că titlul executoriu este documentul fără de care nu se poate realiza o executare silită.

În cazul în care o persoană nu-și va achita obligațiile financiare către un astfel de serviciu și va rămâne cu datorii, singura opțiune a furnizorului său de a-și recupera datoriile va fi să se adreseze instanței de judecată. Acolo, ambele părți vor pune la dispoziție probe care să ateste dacă sunt sau nu îndreptățite să aibă o anumită poziție.

„Mai exact, ar urma să fie abrogat alineatul din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare ce prevede că “factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu”.

Totodată, prin acest proiect de dorește și eliminarea prevederii din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice care stabilește că <factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu>.

După schimbarea legislației, furnizorii de utilități ar urma să-și recupereze eventualele datorii de la utilizatori în instanță. De altfel, așa cum subliniază inițiatorii proiectului, pentru recuperarea “creanţelor cuprinse în facturi, în caz de refuz al plăţii de către utilizator”, operatorul se poate adresa „instanţelor judecătoreşti potrivit procedurii de drept comun, prilej cu care poate să fie analizat întregul raport juridic şi modul de executare al obligaţiilor ambelor părţi”, explică avocatnet.ro.

 

Citește și: