Se întâmplă la Dacia și afectează toți angajații: anunțul de ultimă oră de la Mioveni

Se întâmplă la Dacia și afectează toți angajații: anunțul de ultimă oră de la Mioveni

Un anunț de ultimă oră vine de la Dacia. Toți angajații sunt afectați.

Criza componentelor electrice care afectează toată industria auto continuă. Din această cauză, Uzina Vehicule și Uzina Mecanică își întrerup activitatea, anunță conducerea Dacia, conform epitesti.ro.

Astfel, Uzina Vehicule Dacia își va întrerupe activitatea în zilele de 27 și 28 septembrie 2021. Cu toate acestea, se vor realiza, în mod excepțional, următoarele activități: mentenanță programată, recepție piese – descărcare camioane.

De asemenea, Uzina Mecanică și Șasiuri Dacia își va opri și ea activitatea în zilele de 27, 28 și 29 septembrie. Există, însă, câteva excepții: mentenanță programată, șasiuri: activitatea în presaj, motoare: activități de rodaj și logistică: recepție și expediție piese.

În ceea ce privește angajații uzinelor Dacia, personalul care va rămâne la domiciliu, va fi plătit cu 85% și cu tichete de masă. Deci, vorbim de un șomaj tehnic.

Nu e prima oară când Dacia își oprește activitatea. S-a mai întâmplat în luna iulie a acestui an, din cauza crizei din industrie.

Dacia e afectată, din nou, de penuria de microcipuri, criza care i-a afectat pe mai toți marii producători auto. Uzina de la Mioveni și-a suspendat activitatea luni, 26 iulie. Din cauza lipsei componentelor, mai multe secții nu pot funcționa. Angajații ar fi fost chemați degeaba la muncă.

Constructorul se vede nevoit să-și ajusteze din mers strategia și nu prea are loc de întors.

Compania auto a venit și cu o reacție oficială pe acest subiect. A recunoscut că oprirea temporară a activității e cauzată de lipsa unor componente. În continuare, se pare, cererea din piață e mai mare decât oferta și furnizorii nu-și pot onora comenzile.

„Lipsa componentelor electronice continuă să afecteze industria auto, inclusiv Dacia. Depunem toate eforturile pentru a limita impactul asupra producţiei şi lucrăm într-un ritm susţinut cu furnizorii noştri. Avem celule de criză la nivelul direcţiilor de Supply Chain şi Achiziţii şi implementăm toate măsurile adecvate. Cu toate acestea, activitatea uzinei Vehicule de la Mioveni este întreruptă luni, 26 iulie“, au spus reprezentanţii Direcţiei Comunicare Dacia, la acea vreme.

 

Citește și: