Se dau bani de la stat pentru încălzire: lista românilor privilegiați, unde locuiesc

Se dau bani de la stat pentru încălzire: lista românilor privilegiați, unde locuiesc

Un număr record de români riscă să rămână fără căldură în instalații pe parcursul iernii, dintr-o varietate de motive. Din fericire, autoritățile române au decis să intervină asupra subiectului și subvenționeze cheltuielile cu sume fabuloase.

La finele zilei de ieri, Guvernul României a aprobat alocarea a nu mai puțin de 310.426.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Executivului. Banii sunt meniți pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. În mod direct, este vizată populația din 31 de unități administrativ-teritoriale. Cu alte cuvinte, vor fi ajutați cei care se încălzesc de la furnizorii de termoficare, nu românii cu centrale termice de apartament.

Cine primește bani pentru căldură

Conform comunicatului publicat de Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) suma de 310.426.000 lei va fi alocată astfel: Arad – 11.283.000 de lei; Piteşti – 10.939.000 de lei; Bacău – 13.706.000 de lei; Oradea – 3.681.000 de lei; Botoşani – 6.370.000 de lei; Braşov – 2.161.000 de lei; Făgăraş – 780.000 de lei; Buzău – 444.000 de lei; Călăraşi – 194.000 de lei; Cluj-Napoca – 9.117.000 de lei; Constanţa – 22.507.000 de lei; Mangalia – 1.106.000 de lei; Craiova – 4.143.000 de lei; Galaţi – 3.051.000 de lei; Giurgiu – 3.681.000 de lei; Motru – 3.814.000 de lei; Gheorgheni – 1.318.000 de lei; Miercurea Ciuc – 121.000 de lei; Odorheiu Secuiesc – 2.835.000 de lei; Brad – 3.000.000 de lei; Iaşi – 45.906.000 de lei; Otopeni – 1.150.000 de lei; Drobeta Turnu Severin – 44.596.000 de lei; Ploieşti – 33.026.000 de lei; Rădăuţi – 1.500.000 de lei; Suceava – 2.091.000 de lei; Vatra Dornei – 619.000 de lei; Timişoara – 53.819.000 de lei; Tulcea – 12.900.000 de lei; Râmnicu Vâlcea – 6.874.000 de lei și Focşani – 3.694.000 de lei.

„Asigurăm continuitatea furnizării de energie termică în localităţi. Am asigurat resursele financiare necesare pentru acoperirea facturilor datorate către furnizori de autorităţile locale”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, citat în comunicat.

În cazul în care îți sare în ochi absența Bucureștiului de pe lista de mai sus, există o explicație simplă, iar problema pleacă de la primăria Capitalei. Solicitarea alocării sumei de 968 de milioane de lei din partea municipiului a fost primită la Guvern doar miercuri seară. Practic, nu a existat timp suficient pentru o analiză care să permită fundamentarea corectă în raport cu celelalte solicitări. Acel subiect se va discuta la o dată ulterioară

Citește și: