Românilor le merge prost, dar România ”dă bine” în statistici: prognosticul optimist al FMI

Românilor le merge prost, dar România ”dă bine” în statistici: prognosticul optimist al FMI

În cel mai recent raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de Fondul Monetar Internaţional (FMI), estimările privind evoluţia economiei româneşti s-au îmbunătăţit. Astfel, faţă de o creştere de 6% estimată în primăvară, acesta a înregistrat un avans de  7%. Acest procent ridicat plasează România pe locul 4 în Uniunea Europeană în urma Irlandei (13%), Estoniei (8,5%) şi Ungariei (7,6%).

Banca Mondială a îmbunătăţit și ea, săptămâna trecută, estimările privind evoluţia economiei româneşti, indicând un avans al PIB de 7,3% pentru acest an şi o creştere de 4,8% în 2022.

Ritmul de creștere al economiei românești va încetini, în viitorul apropiat, potrivit specialiștilor FMI

Cu toate acestea, Fondul Monetar Internaţional nu și-a schimbat estimările privind evoluția economiei româneşti. Pentru anul 2022 creșterea economică se va menține la 4,8%. Tendința de scădere va continua și va ajunge în anul 2026 la 3,5%, potrivit specialiștilor FMI.

În ceea ce priveşte inflaţia, FMI şi-a revizuit semnificativ estimările, prognozând că România ar urma să înregistreze o creştere medie anuală a preţurilor de 4,3% în 2021, faţă de un avans de 2,8% cât prognoza în primăvară, pentru ca în 2022 creşterea medie a preţurilor să fie una de 3,4%.

„Atâta timp cât persistă diferenţe enorme în accesul la vaccinuri, inegalităţile cu privire la rezultatele economice şi sanitare vor creşte, ceea ce va crea noi divergenţe între două grupe de ţări: cele care se pot aştepta la extinderea normalizării la finele acestui an (aproape toate economiile avansate), şi cele care se vor confrunta cu impactul negativ asupra economiei şi sănătăţii de pe urma revenirii infecţiilor”, subliniază instituţia financiară internaţională.

La nivel global, FMI şi-a revizuit uşor în scădere, cu 0,1% estimările privind evoluţia Produsului Intern Brut Mondial, care ar urma să înregistreze un avans de 5,9% în acest an. Potrivit instituţiei financiare internaţionale, această revizuire este cauzată, parţial, de o înrăutăţire a perspectivelor pentru economiile avansate, din cauza perturbărilor apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare. Însă, această înrăutăţire este compensată parţial de un avans mai puternic al unor state emergente exportatoare de materii prime şi al unor economii în curs de dezvoltare.

Citește și: