Românii, sătui de mască și pandemie: studiul care-ți arată în ce condiții sunt pro-vaccin

Românii, sătui de mască și pandemie: studiul care-ți arată în ce condiții sunt pro-vaccin

Românii sunt sătui de mască și pandemie, iar un studiu vine să confirme faptul că cei mai mulți cred că doar vaccinul poate pune capăt pandemiei.

Un sondaj Eurobarometru, realizat în rândul tuturor statelor membre, arată că românii s-au săturat de pandemie și cred tot mai mult în vaccin. 65% dintre ei consideră că un vaccin anti-COVID este unica modalitate de a pune capăt pandemiei.

De asemenea, jumătate dintre cei chestionați nu înțeleg de ce oamenii ezită să se vaccineze.

Românii, pro-vaccin?

Când se gândesc la vaccinarea împotriva COVID-19, românii apreciază în proporție de 67% că vaccinurile împotriva COVID-19 au fost dezvoltate, testate și autorizate prea repede pentru a fi sigure. De asemenea, 72% dintre români consideră că acestea ar putea avea efecte secundare pe termen lung pe care nu le cunoaștem încă, se arată în raport.

Părerile sunt împărțite, așadar.

„Cu toate acestea, majoritatea românilor consideră că un vaccin este unica modalitate de a pune capăt pandemiei, procentul fiind de 65% față de 70% în UE. Românii cred în proporție de 77% că UE joacă un rol-cheie în a garanta accesul la vaccinurile împotriva COVID-19 în țară”, potrivit Eurobarometrului.

Circa jumătate dintre români declară că nu înțeleg de ce oamenii ezită să se vaccineze, proporția fiind de 53% față de 56% în UE. Ca disponibilitate pentru a fi vaccinați, declară că ar face acest lucru mai degrabă mai târziu (36%) sau cândva în cursul anului 2021 (23%). 45% dintre europeni își doresc să se vaccineze cât mai curând posibil sau au făcut-o deja.

Câți români s-au vaccinat

Vineri, premierul Florin Cîţu a oferit câteva detalii legate de numărul celor vaccinați. Șeful Guvernului susține că cei care au primit o doză sau două va depăşi vineri, 7 mai, 3,5 milioane, iar revenirea la normalitate este „din ce în ce mai aproape”.

„Astăzi, depăşim 3,5 milioane persoane vaccinate în România, cu o doză sau două. Şi tot astăzi, la ora 16,00, începe Maratonul vaccinării în Bucureşti. Avem 50 de puncte de vaccinare deschise în două locaţii: Sala Palatului şi Biblioteca Naţională. La ora 18,00, voi fi prezent la Sala Palatului să încurajez românii să se imunizeze pentru a reveni la normalitate. V-am spus, dacă aş putea, m-aş mai vaccina o dată. Rock on, România! Suntem din ce în ce mai aproape de revenirea la normalitate!”, a scris Cîţu, pe Facebook.

De asemenea, începând de sâmbătă, românii se pot vaccina fără programare, în toate centrele de vaccinare din țară, în limita dozelor disponibile.

Comitetul Național pentru Vaccinare precizează că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă şi timpul de aşteptare pot fi condiţionate de capacitatea centrului respectiv şi de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

Citește și: