România versus Ungaria – abia acum aflăm unde este mai ieftină mâncare, mai mici prețurile

România versus Ungaria - abia acum aflăm unde este mai ieftină mâncare, mai mici prețurile

O analiză desfășurată pe parcursul ultimelor 20 de luni de publicația G7, specializată pe știri economice, atrage atenția asupra unei comparații foarte interesante între România și Ungaria, din prisma prețului la alimente.

Foarte mulți români sunt de părere că plătesc niște prețuri fabuloase pe alimentele de bază. Aceasta este percepția generală, mai ales în comparație cu țările din vest, unde, la prima vedere, ai crede că salariile sunt semnificativ mai mari decât la noi, iar prețurile sunt mai mici. În încercarea de a spulbera acest mit, publicația maghiară G7 a investit o cantitate semnificativă de timp. Nu mai puțin de 20 de luni au fost dedicate comparație de prețuri între România și Ungaria.

România versus Ungaria, în prețuri

Aproximativ 42 de produse s-au aflat la baza comparației efectuate de G7. Toate acestea au fost evaluate din portofoliul LIDL, lanțul de supermarketuri omniprezent atât în țara noastră, cât și a vecinilor. Testul a început în ianuarie 2020. Pentru că s-ar putea să vezi diferențe de preț și între orașele aceleiași țări, s-au folosit ca referință prețurile din Cluj și Budapesta, unele dintre cele mai scumpe din ambele țări, dacă nu chiar cele mai scumpe.

Concluziile efortului științific nu au fost atât de previzibile pe cât ai crede, conform Adevărul. Până acolo, însă, merită avut în vedere mecanismul de comparație. „Metodologia colectării datelor a rămas aceeași. Pe scurt: ne uităm întotdeauna la prețuri care nu sunt la produse aflate în promoție, calculate din prețuri unitare pe kilogram sau pe litru și, dacă există mai multe produse identice, cumpărăm întotdeauna cele mai ieftine din cantitatea dată, dar indiferent de ambalaj”, au explicat maghiarii.

La final, s-a ajuns la concluzia că prețurile sunt mai mici în România cu o medie de 10%, chiar dacă există produse mai ieftine și în magazinele din Ungaria. În practică, un coș de cumpărături pe care un maghiar plătește 40 de euro, un român va plăti 35 de euro. Dacă ar fi să identificăm un trend pe categorii de produse, legumele și fructele sunt mai ieftine la vecinii noștrii, în timp ce lactatele și produsele din carne sunt un pic mai ieftine la noi.

„Din grafic reiese că majoritatea produselor sunt mai ieftine în România, dar, oarecum surprinzător, am găsit și 10 din 35 produse care costă mai puțin în Ungaria. Adevărat, acest lucru nu mai este valabil în cazul făinii, pentru că în primele zile ale lunii octombrie Lidl Ungaria a crescut prețul cu 25%, iar în cazul ouălor diferența este neglijabilă, 0,3 HUF, dar consumatorul maghiar plătește mai puțin. pentru celelalte opt produse: lapte ESL, 1,5 lapte UHT, file de piept de pui și curcan, apă minerală, sare și brânză gouda. Cu toate acestea, la prima vedere, se poate prevedea că pentru lista noastră de cumpărături vom plăti mult mai mult la casă în Ungaria decât în ​​România”, scriu maghiarii.

Citește și: