16 dec. 2021 | 15:25

România cumpără autobuze electrice: ce orașe primesc noile vehicule

ACTUALITATE
România cumpără autobuze electrice: ce orașe primesc noile vehicule

Vești bune pentru câteva orașe din România.

O serie de 81 de autobuze electrice construite de către Granton și produse în China urmează să ajungă pe străzile din șase orașe din România. Anunțul a fost făcut de către Ministerul Dezvoltării, care a precizat că fost finalizată procedura de atribuire a achiziției, prin Programul Operațional Regional.

Municipiile în care urmează să vedem vehiculele de transport public sunt Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Lugoj și Slobozia.

„81 de autobuze electrice, cu lungimea de cca. 10 m, destinate transportului public urban de călători, operabile în condiții de șes, vor fi livrate în municipiile Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Lugoj și Slobozia, ca urmare a finalizării, de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a procedurii de atribuire a achiziției, prin Programul Operațional Regional”, precizează instituția.

Un pas în direcția corectă

În perioada imediat următoare vor fi încheiate contractele de furnizare pentru următoarele municipii:

  • Alexandria: 10 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 10 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 19.074.000 lei (fără TVA);
  • Brăila: 11 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 11 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 22.219.998 lei (fără TVA);
  • Constanța: 21 de autobuze electrice, 5 stații de încărcare rapidă și 21 de stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 40.055.404 lei (fără TVA);
  • Drobeta-Turnu Severin: 3 autobuze electrice, 1 stație de încărcare rapidă și 3 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 6.059.999 lei (fără TVA);
  • Focșani: 20 de autobuze electrice, 5 stații de încărcare rapidă și 20 de stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 38.148.000 lei (fără TVA);
  • Lugoj: 9 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 18.179.997 lei (fără TVA);
  • Slobozia: 7 autobuze electrice, 2 stații de încărcare rapidă și 7 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 14.140.003 lei fără TVA.

Toate autobuzele și stațiile de încărcare vor fi puse la dispoziție de ofertantul declarat câștigător, respectiv BMC TRUCK & BUS, produsul ofertat fiind autobuz electric GRANTON.