Rivalul Netflix care vine tare din spate: de ce unele filme nu mor niciodată

Rivalul Netflix care vine tare din spate: de ce unele filme nu mor niciodată

Platformele de streaming ca Netflix au crescut puternic în perioada pandemie, dar contextul le-a permis și noilor jucători din domeniu să vină tare din spate.

Netflix a cunoscut o creștere spectaculoasă în perioada pandemiei. Perioadele de lockdown și faptul că tot mai multă lume și-a petrecut timpul acasă a făcut din platformă un gigant și mai mare. Dar succesul e business i-a inspirat și pe alții să intre în domeniu.

Disney și-a lansat la sfârșit de 2019 propriul serviciu de streaming – Disney+. Iar succesul a venit imediat. Numărul abonaților a crescut spectaculos în perioada sărbătorilor, astfel că platforma numără acum aproximativ 95 de milioane de abonați. Ca o comparație, Netflix a sărit de 200 de milioane, dar e prezent în mult mai multe țări și are câțiva ani în spate.

Rivalul Netflix vine tare din spate

Potrivit datelor comunicate de companie, Disney+ are acum 94,9 milioane de abonați la nivel global. Un număr impresionant de 8,1 milioane de plătitori de abonament au fost înregistrați în decurs de o lună, din 2 decembrie 2020 până în 2 ianuarie 2021.

Succesul e unul nesperat, din moment ce Disney își propunea să atingă 90 de milioane de abonați în patru ani de zile de la lansare. Și a reușit acest lucru în doar un an și ceva. Ca să ajungă la acest număr de abonați, Netflix a avut nevoie de un deceniu. E clar că și contextul e unul favorabil acum pentru jucători ca Disney+.

Creșterea înregistrată în lunea decembrie este datorată lansării animației „Soul” (Pixar) și a sezonului doi din serialul „The Mandalorian”, ambele având cifre record de audiență, potrivit Nielsen. Disney continuă să investească în conținut original. În luna decembrie, compania a anunțat 105 filme și seriale sub brandurile Star Wars, Disney Animation și Pixar, dintre care 80% ar urma să fie lansate pe serviciile sale de streaming.

Compania a lansat Disney+ în noiembrie 2019, în SUA, Canada, Olanda, Australia și Noua Zeelandă, iar anul următor s-a extins în Europa, India și alte teritorii. Până în septembrie 2024, este așteptat ca numărul abonaților să ajungă la 230 – 260 de milioane. Deocamdată, serviciul n-a ajuns în multe țări europene.

Nici în România nu e lansat deocamdată, dar ar putea veni anul acesta.

De unde vine succesul Disney+

Ei bine, e clar că producțiile de acolo par nemuritoare. Sunt filme pe care le poți revedea oricând, indiferent de vârstă pentru că și-au lăsat amprenta asupra ta sau a celor din jur. Mulți dintre noi am crescut cu ele, pe altele le-am descoperit ulterior, când animațiile n-au mai fost doar pentru copii.

Uite, de exemplu, cel mai recent succes al celor de la Pixar – e vorba de animația Soul. Producția e impecabil realizată și a intrat pe Disney+, iar ecoul a fost imens. Chiar dacă n-a ajuns în cinematografe din cauza pandemiei, Soul a bătut recordurile de audiență, fiind pe primul în perioada sărbătorilor – adică între 21 și 27 decembrie anul trecut.

Un studiu Nielsen arăta că nu mai puțin de 1,669 miliarde de minute de streaming au fost dedicate acestei animații.Pe poziția a doua s-a aflat The Office, serialul clasic a înregistrat 1,435 miliarde de minute de streaming, cu mențiunea că show-ul a fost lider în acest clasament pe toată perioada anului 2020.

O altă victorie pentru Disney+ a fost și The Mandalorian, care a ocupat poziția a cincea în top cu aproximativ un miliarde de minute de streaming, Netflix, în schimb, a luat locurile trei și patru, cu Bridgerton (1,2 miliarde de minute) și The Midnight Sky, cu George Clooney cu 1,1 miliarde de minute.

E clar, așadar, că Disney+ poate da lovitura. Are avantajul producțiilor care nu dau semne că vor fi vreodată uitate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: