07 ian. 2021 | 08:00

Republica Moldova și țările estice, lăsate de izbeliște în lupta cu Covid-19: cât costă să nu fii în UE

ACTUALITATE
Republica Moldova și țările estice, lăsate de izbeliște în lupta cu Covid-19: cât costă să nu fii în UE

Niciodată nu a fost un moment mai prost să nu faci partea din Uniunea Europeană. Mai multe țări estice grav afectate de pandemie fac eforturi inutile pentru a pune mâna pe vreun vaccin anti-Covid-19.

La momentul de față, orice vaccin împotriva noului coronavirus care este administrat în România, chiar dacă este produs de Pfizer sau Moderna, vine de la Uniunea Europeană. Comisia de la Bruxelles a negociat contractele cu dezvoltatorii, a încercat să obțină cele mai mici prețuri și, mai mult decât atât, s-a asigura că dozele plătite în avans vor ajunge în țările blocului comunitar. Din păcate, există multe țări care nu au același privilegiu. Printre ele, se numără și Republica Moldova.

Treisprezece state membre ale UE, printre care și România, au cerut miercuri Bruxelles-ului să ajute țările vecine din estul Uniunii să-și vaccineze populațiile împotriva Covid-19, într-o scrisoare transmisă Comisiei Europene și consultată de AFP. „Credem că frontierele noastre nu vor fi sigure dacă nu extindem sprijinul nostru către vecinătatea imediată”, se arată în această scrisoare comună a 13 țări: Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Suedia.

„Partenerii noștri estici și-au exprimat în numeroase rânduri aprecierea pentru ajutorul UE (în criza) Covid și au pledat pentru un acces mai ușor la vaccin”, atrag atenția semnatarii, miniștrii afacerilor externe din țările menționate mai sus.

Pentru context, scrisoarea este un gest foarte important în beneficiul unor țări din afara UE, precum Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.

Documentul vine la aproximativ o lună după ce Uniunea Europeană a oferit deja un ajutor financiar țărilor balcanice care nu fac parte din UE. În decembrie, s-a aprobat un ajutor de 70 de milioane de euro pentru a le ajuta să suporte costul vaccinării în masă.

În urma documentului trimis la Bruxelles, un purtător de cuvânt al Comisiei a confirmat deja că executivul european a primit scrisoarea și a început deja negocierile cu „țările partenere”, dar fără a face precizări legate de aceste discuții.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele