05 oct. 2021 | 09:19

Ratele românilor se apropie de explozie: creșterea dobânzilor, aproape inevitabilă

ACTUALITATE
Ratele românilor se apropie de explozie: creșterea dobânzilor, aproape inevitabilă

Viața românilor se complică și mai mult în perioada imediat următoare. După creșterea prețurilor la gaz și curent, dobânzile din spatele ratelor la bancă vor crește într-un ritm accelerat, conform indicilor din piața economică.

În ultimul an, BNR s-a dat peste cap pentru a ține dobânzile românilor la un prag cât mai rezonabil. În acest timp, însă, băncile centrale din Ungaria și Cehia au cedat presiunii de piață și este foarte probabil ca Banca Națională a României să piardă și ea lupta în viitorul foarte apropiat.

Cea mai mare lovitură pentru muritorii de rând s-a văzut în Cehia, unde creșterea dobânzilor a depășit cu mult așteptările analiștilor, fiind cea mai mare din ultimii 24 de ani. România se află însă într-o situația și mai proastă, comparativ cu țările menționate, din cauza crizei guvernamentale și a moțiunii de cenzură care are mari șanse să treacă.

Ce se întâmplă cu dobânzile în România, dar cu inflația

Pentru a face față valului de inflație, în regiunea est-europeană, băncile centrale se aruncă să grăbească ciclul de creștere a dobânzilor. Ca referință, Banca centrală a Ungariei a început săptămâna cu o nouă creștere a ratei cheie, de 15 puncte de bază, la 1,65%, după ce inflația a ajuns la 4,9% în august. De partea cealaltă a baricadei, Banca Cehiei a urcat, săptămâna trecută, dobânda cheie la 1,5%, după un pas de 75 de puncte de bază, peste așteptările pieței, care estima o majorare de 50 de puncte de bază. Partea proastă este că, nici măcar în acest fel, estimările referitoare la inflație nu par să scadă.

Având în vedere că nu trăim pe vreo insulă, iar rata inflației a ajuns la 5,3% în august în România, românii, dar și firmele cu credite la bancă, trebuie să se pregătească de o creștere a dobânzilor. Singura întrebare este cât mai rezistă BNR, în contextul în care estimase o inflație de 2,5% pe 2021, iar aceasta are mari șanse să ajungă până la 5,6% înainte de finele anului. Scumpirea energiei este responsabilă pentru mare parte din inflația ridicată, așa cum se întâmplă și în alte țări, și băncile centrale spun adesea că nu pot controla aceste prețuri.

“Banca centrală a României va începe cu ședința de marți, unde se preconizează că își va menține rata cheie la 1,25%, invocând lipsa de claritate legată de pandemie (cu al patrulea val COVID în plină desfășurare). Mai mult, incertitudinea politică rămâne ridicată, votul pentru moțiunea împotriva guvernului fiind programat în aceeași zi. Cu toate acestea, odată ce trecem peste acest episod, ar trebui să urmeze o creștere în noiembrie, așa cum sugerează creșterea presiunilor inflaționiste interne, ajustarea fiscală slabă, presiunea pe cursul de schimb și o diferență redusă a ratei dobânzii reale față de țările din regiune, pe fundalul unei poziții externe divergente”, arată un raport Erste.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele