Probleme importante cu telefoanele Google: Pixel 6 îți sună singur contactele

Probleme importante cu telefoanele Google: Pixel 6 îți sună singur contactele

Google ar face bine să se lase de producția de telefoane mobile. Nu de alta, dar în ultimii ani, a întâmpinat probleme majore cu aproape fiecare nou smartphone Pixel scos pe piață, iar situația nu este îmbucurătoare nici când vine vorba de cel mai recent model.

Nu au trecut nici câteva zile de la lansarea pe piață a telefoanelor Pixel, iar primii posesori s-au plâns de un număr important de probleme cu calitatea ecranului. Acum, după alte câteva săptămâni și actualizări de firmware, telefonul a început să sune în mod aleatoriu contacte din agendă. În mod previzibil, nu există o explicație clară pentru acest fenomen și nici nu știm când și cum se va rezolva.

Google Pixel 6, probleme cu apelurile telefonice

Nimic nu este mai trist decât să-ți cumperi un telefon care nu face o treabă foarte bună în a-și îndeplini funcția de bază. Din păcate, exact asta se întâmplă cu terminalul Google Pixel 6, cel mai nou smartphone de top al gigantului din Mountain View.

Un număr important de utilizatori de Pixel 6 a observat că noul terminal sună în mod aleatoriu contacte din agendă. Problema pare să plece de la Google Assistant. Asistentul virtual al companiei americane ascultă în mod constant ce se întâmplă în jurul telefonului, în speranța identificării formulării ”Hey, Google”. Din câte se pare, însă, cuvintele sunt înțelese greșit de multe ori, iar asistentul crede că vrei să suni pe cineva.

Un pic mai ciudat este scenariul descris de alți utilizatori care se plâng de faptul că smartphone-ul sună contacte chiar și când este liniște în preajma lui. Un lucru este însă sigur, utilizatorii nu au o explicație clară la problemă, iar oficialii Google nu au comentat încă pe marginea subiectului și, cu atât mai puțin, nu au venit cu o soluție. Una peste alta, tinde să fie foarte dificil să recomanzi un Google Pixel 6, la câte probleme are incluse.

Citește și: