Primul SUV electric al Honda are, în sfârșit, un nume: cum arată și când va fi lansat

Primul SUV electric al Honda are, în sfârșit, un nume: cum arată și când va fi lansat

Honda a ales un nume pentru primul său SUV 100% electric. Producătorul a venit, de asemenea, și cu o dată de lansare.

E o perioadă în care toți marii producători caută să-și diversifice gama și să aducă în portofoliu modele electrice, mai puțin poluante. Honda nu face excepție. Producătorul a anunțat că a găsit un nume pentru primul său SUV electric. Modelul se va numi Prologue și va fi lansat în 2024.

Planul e parte din strategia de electrificare a gamei – denumită ”e:Architecture”.

Prologue, primul SUV electric al Honda

Japonezii de la Honda n-au venit cu multe detalii legate de noul model. Nu se cunoaște nici prețul, dar constructorul insistă că atât modelul Prologue, cât și Acura vor fi echipate cu bateriile Ultium, dezvoltate de General Motors.

SUV-ul Prologue ar putea fi, totuși, una dintre cele mai importante mașini Honda din ultimii ani.

Compania intenționează să treacă complet la vehicule electrice până în 2040, cu 40% din vânzările de pe piața majoră, fie folosind baterii, fie celule de combustibil cu hidrogen până în 2030. Dacă marca va îndeplini aceste obiective, trebuie să lanseze vehicule electrice atrăgătoare, nu neapărat modele de nișă precum Honda E compact.

Prologue e, așadar, doar începutul.

Toți marii producători au planuri în direcția electrificării. Jaguar vrea să vândă doar modele electrice din 2025 încolo, Volvo are același plan din 2030, iar General Motors vrea să renunțe complet la motoarele pe benzină și motorină până în 2035. Ford, de asemenea, vrea ca toate modelele de pe piața europeană să fie electrice, iar Volkswagen, al doilea cel mai mare producător al lumii, promite ca 70% din modelele sale să fie electrice în următoarea decadă.

Marea provocare în acest moment e ca toată lumea să-și poată încărca mașinile cu ușurință și ieftin, indiferent de zona în care stau sau călătoresc. E nevoie, așadar, de o infrastructură și mai bună de atât.

Acest lucru înseamnă și mai multă muncă și investiții mai mari, dar se va întâmpla, la fel rețeaua vastă de benzinării a apărut rapid pentru a alimenta mașinile acum un secol.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: