Primul mare festival care anunță că nu are loc nici anul acesta: ce au spus organizatorii

Primul mare festival care anunță că nu are loc nici anul acesta: ce au spus organizatorii

Marile festivaluri, anulate anul trecut, se află sub semnul întrebării și anul acesta. Din câte se pare, e cazul să-ți faci planuri abia pentru 2022.

Electric Castle e primul mare festival care anunță oficială că nu va avea loc nici anul acesta. Ediția a opta – care ar fi trebuit să aibă loc, de fapt, anul trecut – a fost acum amânată pentru 2022. Vestea bună e că au fost stabilite datele de desfășurare pentru anul viitor.

Astfel, Electric Castle va avea loc între 13 – 17 iulie 2022.

Electric Castle, primul mare festival care anunță că nu se ține nici anul acesta

Organizatorii arată că au luat decizia de a amâna festivalul din cauza ultimelor măsuri stabilite de către autorități privind limitarea numărului de spectatori pentru toate evenimentele culturale și de divertisment din această vară.

„Focusul pentru următoarea perioadă va fi de a convinge autoritățile să clarifice măsurile anunțate, astfel ca experiența Electric Castle să existe, chiar și într-o formă diferită, în 2021”, spun organizatorii Electric Castle.

Există, însă, pentru anul viitor câteva trupe confirmate. Printre ele se numără Twenty øne piløts, Gorillaz și Deftones.

CNUS a stabilit recent că evenimentele din luna iulie vor fi limitate la 2.500 de spectatori. În plus, hotărârea conține alte limitări care, pentru a fi aplicate, necesită clarificări ce vor solicita alte noi runde de discuții, probabil în următoarele săptămâni. Organizatorii Electric Castle și-au dat seama că sunt totuși prea multe necunoscute și că cel mai bine e să amâne evenimentul.

Toate biletele achiziționate pentru ediția a 8-a rămân valabile pentru noile date din 2022, detalii și opțiuni urmând a fi comunicate în următoarele zile, spun organizatorii.

Cât despre ediția 2022, rămâne de văzut câte trupe anunțate pentru anul trecut rămân pe listă. Lineup-ul era unul spectaculos: Foals, The Neighbourhood, Fisher, ZHU, Floring Points (live), Rezz, Tycho, Amon Tobin, Alec Benjamin, Purple Disco Machine, Camo & Krooked, High Contrast, Urbandawn, MC Dynamite și Meute.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: