16 sept. 2021 | 11:00

Prețurile de pe litoral și din Delta Dunării, la fel ca în occident: serviciile oferite, motiv de amenzi fabuloase

ACTUALITATE
Prețurile de pe litoral și din Delta Dunării, la fel ca în occident: serviciile oferite, motiv de amenzi fabuloase

La final de sezon estival la Marea Neagră și în Delta Dunării, Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului a tras niște concluzii referitoare la prețurile de pe litoral și la serviciile oferite. În mod previzibil, nu sunt bune.

În fiecare săptămână de vară, agenții ANPC au fost pe litoral și au efectuat controale. Multe dintre ele au dus la amenzi costisitoare pentru patroni, iar multe afaceri au fost închise. Din păcate, cele aproape trei milioane de lei aplicate în sancțiuni nu au sporit calitatea serviciilor de care s-au bucura oamenii. În cel mai rău caz, au dus la o creștere și mai mare a prețurilor, pentru ca oamenii de afaceri de pe litoral ”să-și scoată pârleala” pe spatele clienților care s-au gândit să nu plece din țară în 2021.

Dezastrul de pe litoral, confirmat de ANPC: prețuri mari, servicii proaste

„Ca în fiecare an, #ANPC a fost un apărător al drepturilor consumatorului român, atât pe litoral sau în Delta Dunării, cât şi în zonele care sunt vizitate de un număr mare de turişti. Anterior demarării comandamentelor, am desfăşurat o Caravană de Prevenţie şi Consiliere, împreună cu factorii de decizie locali, în fiecare din aceste zone. Anumite „metehne” ale unei categorii – este adevărat mică de operatori economici – nu se schimbă şi, tot ca în fiecare an, alungă şi nu apropie, prin actul de comerţ pe care îl fac, turistul.

Am sesizat tarife mari şi foarte mari la cazare, la parcarea autovehiculelor şi chiar şi la mâncare. Preţuri comparative cu orice staţiune de lux de pe glob poate chiar cu staţiunile renumite pentru tarifele exorbitante. Mi s-a spus că piaţa ţine…până când?”, a afirmat Paul Anghel într-o postare pe Facebook. Anghel este directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

ANPC a centralizat activitatea de pe litoral din 2021 și a ajuns la concluzia că inspectorii de pe teren au efectuat 1250 de acțiuni de control la operatorii economici care desfășoară activități comerciale în zonă. Conform Agerpres, acestea s-au reflectat în 1100 de avertismente și 490 de amenzi în valoare de peste 2,9 milioane de lei. În același timp, au fost oprite temporar de la comercializare, produse în valoare de circa 950.000 de lei și oprite definitiv produse în valoare de 450.000 lei. Prestarea serviciilor a fost întreruptă în 84 de unități.

„Este adevărat faptul că anumite preţuri/costuri au crescut (vezi transport etc.), sezonul s-a scurtat , dar… aceleaşi servicii care lasă de dorit: costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, dughenizare, aplecătoare pe post de spaţii comerciale (unele ar vrea să deservească chiar şi alimentaţie publică)”, a adăugat șeful ANPC pe Facebook.

„Evident, nu generalizez. Probabil există şi excepţii (ghinionul meu că nu le-am întâlnit). Îmi pare rău, în continuare, pentru cei care înţeleg ce înseamnă turismul, pentru cei care au muncit 30 de ani să dezvolte acest segment, pentru cei care au investit şi depus eforturi enorme. Se pare că aceştia au rămas şi ei tot excepţii!”, a concluzionat Paul Anghel, ca un îndemn pentru români să nu mai calce pe litoral.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele