01 iul. 2021 | 13:35

Premieră în astronomie: două coliziuni între o gaură neagră și o stea neutronică

ACTUALITATE
Premieră în astronomie: două coliziuni între o gaură neagră și o stea neutronică

Coliziunile dintre găuri negre și stele nu sunt ceva neobișnuit. Însă două ciocniri între o gaură neagră și o stea neutronică, în mai puțin de zece zile, sunt ceva rar.

Astronomii au detectat astfel, în premieră, două coliziuni între o gaură neagră și o stea neutronică. Fenomenul a fost observat de două ori în doar zece zile, în locuri diferite din Univers. Cercetătorii estimau că astfel de ciocniri pot apărea, însă nu știau cât de des. Aceste observații pot să ducă la schimbarea unor idei despre formarea stelelor și galaxiilor.

Detectorul LIGO — Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory este cel cu ajutorul căruia, în toamna lui 2015, au fost observate în premieră undele gravitaționale, notează Hotnews. Descoperirea de acum aduce noi informații despre sistemele binare de stele care se găsesc în Univers, dar ridică și o întrebare: de ce nu am descoperit o astfel de pereche în galaxia noastră? Astronomii se așteptau să găsească o stea neutronică ce orbitează în jurul unei găuri negre, însă în aproape jumătate de secol de observații nu au descoperit așa ceva în Calea Lactee.

O gaură neagră s-a ciocnit cu o stea neutronică – de două ori, în zece zile

O stea neutronică este un corp format din neutroni extrem de condensați, după explozia unei supernove. Se estimează că o linguriță de material dintr-o stea neutronică ar cântări în jur de patru miliarde de tone. Supernova, pe de altă parte, este o explozie luminoasă violentă la capătul existenței unei stele masive. Găurile negre sunt obiecte extrem de dense, cu o forță gravitațională atât de puternică, încât orice obiect care trece la o anumită distanță de ele este captat, inclusiv lumina.

Atât steaua neutronică, dar și gaura neagră sunt de dimensiuni extraordinare, însă găurile negre sunt mai masive decât stelele neutronice. În urma unei coliziuni între obiecte atât de masive se petrec oscilații ale curburii spațiu-timp care se propagă la mare distanță de punctul de formare. Aceste oscilații au fost detectate de astrofizicieni.

Astfel, prima coliziune a fost detectată pe 5 ianuarie și a fost între o gaură neagră de 6,5 ori mai masivă decât Soarele și o stea neutronică de 1,5 ori mai masivă decât Soarele. A doua coliziune, detectată zece zile mai târziu a implicat o gaură neagră cu masă de zece ori mai mare decât Soarele și o stea neutronică de două ori mai mare decât Soarele.